Fotbal: Mircea Lucescu, noul antrenor al echipei Dinamo Kiev

Celebrul tehnician român Mircea Lucescu a fost numit, joi, în funcţia de antrenor al echipei ucrainene de fotbal Dinamo Kiev, a anunţat clubul pe site-ul său oficial, informează AGERPRES.

Lucescu, care a pregătit-o mulţi ani pe marea rivală Şahtior Doneţk, a semnat un contract pe doi ani, cu opţiune de prelungire pentru încă unul.

Dinamo Kiev a încheiat ultimul campionat pe locul al doilea, la 23 de puncte de campioana Şahtior, fiind antrenată de fostul internaţional Alexei Mihailicenko.

Ultima experienţă a lui Lucescu a fost cea de selecţioner al naţionalei Turciei, între august 2017 şi februarie 2019.

Lucescu a pregătit-o pe Şahtior Doneţk între 2004 şi 2016. Cu el la cârmă, echipa din Doneţk a cucerit opt titluri de campioană a Ucrainei, şase Cupe şi şapte Supercupe. O menţiune specială pentru tehnicianul român este câştigarea Cupei UEFA în sezonul 2008-2009, după o finală cu Werder Bremen (2-1 după prelungiri).

Lucescu, care va împlini 75 de ani pe 29 iulie, fost fotbalist la Dinamo Bucureşti şi Corvinul Hunedoara, a adunat 70 de selecţii la prima reprezentativă a României, cu care a jucat la Cupa Mondială 1970. Între 1981 şi 1986, el a fost selecţionerul naţionalei României, pe care a calificat-o la EURO 1984.

În România, el le-a antrenat pe Corvinul Hunedoara, Dinamo Bucureşti şi Rapid Bucureşti, iar în Italia, pe Pisa, Brescia, Reggiana şi Inter Milano.

Lucescu a avut succes şi în Turcia, la două din cele mari echipe din Istanbul, Galatasaray (2000-2002) şi Beşiktaş (2002-2004). În Rusia, el a pregătit-o pe Zenit Sankt Petersburg în sezonul 20156-2017.

Ca antrenor, în afara succeselor cu Şahtior, Lucescu a câştigat de două ori campionatul României, de trei ori Cupa şi o dată Supercupa României, de două ori campionatul Turciei, o dată Supercupa Rusiei şi o dată Supercupa Europei (cu Galatasaray, în 2000).

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 2
Reclame home 2

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 1