Fotbal: Rădoi pregăteşte barajul naţionalei României cu Islanda – Acum avem suficient timp să analizăm adversarii

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Mirel Rădoi, a declarat, într-un interviu acordat, vineri, site-ului oficial al Federaţiei Române de Fotbal, că pregăteşte meciul de baraj cu Islanda, el precizând că acum are timp suficient să analizeze partidele adversarilor, informează AGERPRES.

„La echipa naţională se lucrează normal, pregătim meciul cu Islanda. Noi revedem materialele video cu prestaţiile jucătorilor noştri, avem un proces de analiză a prestaţiilor lor din ultima vreme la club, apoi în meciuri ale echipei naţionale, unde analizăm evoluţia lor în angrenaj cu alţi tricolori. Sunt partidele adversarilor, pentru care avem acum suficient timp să observăm şi cele mai mici detalii, cele care pot face oricând diferenţa. Mai mult, abordăm deja şi viitorii adversari din Liga Naţiunilor. Solicităm materiale video analiştilor, suntem în contact periodic cu jucătorii din circuit, atât din partea staff-ului tehnic, cât şi team managerul. Preparatorul fizic e în coordonare cu omologii lui de la cluburi pentru implementarea programelor speciale dedicate fiecărui jucător în această perioadă dificilă. E un ritm susţinut”, a spus selecţionerul.

„Cel mai greu este pentru jucători, pentru că ei nu au activitate la club, acolo unde se desfăşoară munca lor în mod curent. Pentru mine şi ceilalţi membri ai staff-ului, activitatea este aceeaşi ca într-o perioadă non-FIFA, mai puţin monitorizarea pe viu a jucătorilor, în meciurile noi din fiecare săptămână. În fond, avem doar câteva zile la dispoziţie jucătorii înaintea unui meci pentru antrenamente, munca noastră de analiză e în desfăşurare precum în restul timpului”, a adăugat Rădoi.

Selecţionerul le-a transmis jucătorilor din circuitul echipei naţionale să fie puternici din punct de vedere mental pentru a trece cu bine peste această perioadă.

„Să fie puternici mental, să aibă grijă de sănătatea lor şi a celor dragi. Asta e esenţial. Le urez Paşte Fericit şi multă sănătate! Echipa naţională rămâne aici, cu aceeaşi dăruire şi acelaşi spirit, parcurgem doar o perioadă, una care va trece până la urmă. Hai, România!”, a adăugat antrenorul primei reprezentative.

Echipa naţională de fotbal a României va întâlni, la Reykjavik, selecţionata Islandei, într-o partidă contând pentru semifinalele play-off-ului de calificare la Campionatul European. O victorie în această partidă ar pune România în postura de a juca ulterior, la Sofia sau Budapesta, meciul decisiv pentru calificarea la turneul final, în faţa Bulgariei sau Ungariei.

Iniţial, meciul Islanda – România trebuia să se desfăşoare la 26 martie, dar, odată cu amânarea EURO 2020 pentru anul 2021, acesta a fost reprogramat pentru 4 iunie ca urmare a pandemiei de coronavirus. Ulterior, UEFA a decis să amâne încă o dată partidele din cadrul play-off-ului de calificare la Campionatul European, dar fără să stabilească o dată de disputare.

TAGGED:
Distribuie articolul
Adaugă un comentariu