FOTBAL – Reprezentanți din Maramureș la faza finală U13 și U12

Zilele trecute a avut loc, în localitatea Aleșd  din județul Bihor, selecția zonală U13, U12 și U11. La această selecție au fost prezenți reprezentanți din 6 județe și anume Cluj, Sălaj, Arad, Bihor, Satu Mare și Maramureș. În urma jocurilor disputate la toate cele 3 categorii de vârstă, pentru faza finală au fost selectați 4 juniori din Maramureș.

La categoria U13 – Dăncuș Andrei (CS Plimob Sighetu Marmației), U12 – Pall Lukas (ACS FC Cristian Vasc), Mih Ianis (AFC Viitorul Sighetu Marmației) și Șelever Alexandru (ACS Academia Dembroschi). Competiția va avea loc în perioada 19-23 iunie la Govora.

FOTO frf-ajf.ro

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu