FOTBAL – Scandal în tribune și pe teren la meciul dintre Petrolul și Rapid București

Reclame home 1
Reclame home 1

Meciul de fotbal dintre echipele Petrolul Ploieşti şi Rapid Bucureşti s-a lăsat cu un scandal monstru. Jandarmeria Ploiești vine și lămurește lucrurile, precizand că „înainte de începerea partidei, arena sportivă a fost verificată de efectivele unităţii din punct de vedere al îndeplinirii condiţiilor tehnice şi de securitate, ocazie cu care au fost găsite ascunse în toaletele stadionului mai multe articole pirotehnice, obiecte interzise la deţinere conform legii, care au fost predate S.A.E.S.P. din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Prahova”.

„De asemenea, cu puţin timp înaintea începerii meciului, efectivele unităţii au intervenit în mai multe rânduri pentru împiedicarea unor situaţii conflictuale între suporterii celor două galerii de fotbal, în zona străzilor adiacente arenei sportive, fiind sancţionate cu amenzi în valoare de 1000 lei la regimul ordinii publice 2 persoane, acestora aplicându-li-se şi pedeapsa complementară de interzicere a accesului la meciuri de fotbal pe timp de 6 luni, fără alte urmări de tulburare a ordinii publice.

După începerea partidei, ca urmare a folosirii de materiale pirotehnice în ambele peluze ale arenei sportive, pentru aruncarea cu obiecte spre suprafaţa de joc, încălcarea normelor legale de acces, precum şi afişarea de mesaje cu conţinut obscen, au fost identificate şi sancţionate la regimul Legii nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei în sport, un număr de 13 persoane, acestora fiindu-le aplicate amenzi în valoare de 2555 lei, precum şi 9 sancţiuni complementare de interdicţie 1 an şi 3 sancţiuni complementare de interdicţie 6 luni”, arată Jandarmeria Ploiești.

În continuare se fac verificări pentru identificarea tuturor celor care au încălcat normele legale în vigoare, în vederea luării măsurilor ce se impun.

FOTO FC Rapid1923/facebook

Dragoș HOJDA

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 3
Reclame home 3

Related posts

1 Comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2