FOTO – Fosta unitate militară de vânători de munte a ajuns o ruină

Clădirile fostei unități militare din Borșa au fost date uitării și se află în paragină de ani de zile. Pentru vânătorii de munte care au activat acolo timp de ani de zile, ceea ce se întâmplă acum este un motiv de tristețe, să vadă cum clădirile în care au dormit, mâncat sau s-au antrenat acum sunt pline de buruieni, plouă în ele, plin de rugină.

Horia Chiș, actualul director al Penitenciarului Baia Mare, își aduce aminte cu nostalgie de vremurile când era vânător de munte la Borșa. Ziua începea de la primele ore ale dimineții și includea și diverse activități gospodărești, pe lângă cele militare.

„Mă interesează sentimente de tristețe, dar și de nostalgie. Este clar că mă încearcă un sentiment de tristețe văzând acele clădiri. La Borșa a fost fabulos. Un tărâm absolut mistic din toate punctele de vedere, chiar și perioada de armată a fost una foarte interesantă. Munții Rodnei sunt o atracție pentru oricine. A fost interesant, atât ca militar, vânător de munte, dar și ca om. Revin cu mare drag întotdeauna, dar mă încearcă emoțiile când ajung în zonă„, ne-a spus Horia Chiș.

Respectivele clădiri sunt proprietatea statului, iar după ce unitatea militară a fost închisă la începutul anului 2000, nu au fost valorificate în niciun fel. La un moment dat, s-a dorit transformarea fostei unități militare într-un penitenciar, însă ideea a picat din motive lesne de înțeles. Borșenii nu ar fi acceptat niciodată ca acolo să fie un penitenciar.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu