(FOTO) Pagube materiale si raniti in urma cutremurului care a zguduit Alaska

home camp2
home camp2
home camp2

Drumuri distruse, cladiri fisurate, geamuri sparte, rafturi si dulapuri golite de continut, acesta este peisajul in urma puternicului cutremur, cu magnitudinea 7, care a zguduit vineri sudul statului american Alaska si a provocat panica in orasul Anchorage, relateaza sambata AFP, titrat de Agerpres.

Serviciul de prospectare geologica al Statelor Unite (USGS) a lansat o avertizare de tsunami in urma cutremurului produs vineri, la ora 17,28 GMT, la 13 kilometri de Anchorage, localitatea cea mai mare din Alaska, unde traiesc circa 300.000 de persoane. Alerta a fost ridica la scurt timp.

“A fost mult zgomot cand s-a intamplat. Era clar ca era ceva mult mai puternic decat de obicei”, a declarat primarul orasului Anchorage, Ethan Berkowitz, citat de CNN.

In urma seismului nu au fost raportate decese, insa mai multi raniti, dintre care o persoana aflata in stare grava, au fost transportati la spitale, conform mass-media americana.

Politia din Anchorage a raportat “daune importante la nivelul infrastructurii”. “Numeroase locuinte si cladiri sunt deteriorate. Multe drumuri si poduri sunt intrerupte. Nu plecati la drum daca puteti evita acest lucru”, a recomandat politia din Anchorage, care a anuntat ulterior redeschiderea unor autostrazi importante.

Conform datelor publicate de USGS, cutremurul a avut loc la ora locala 8:29 (17:29 GMT), la 41 kilometri adancime. Seismul a fost urmat de zeci de replici pe tot parcursul zilei de vineri.

Presedintele american Donald Trump a aprobat starea de urgenta pentru Alaska si a ordonat acordarea unui ajutor in acest stat.

In imaginile de pe retelele de socializare sau in cele prezentate de televiziuni pot fi vazute sectiuni de drumuri prabusite si cladiri crapate, in timp ce pe Twitter numerosi locuitori au publicat fotografii cu magazinele ravasite de seism.

Fostul guvernator al statului Alaska, Sarah Palin, a declarat pe Twitter ca “familia ei este teafara”, insa “nu este acasa”. Serviciile de interventie s-au temut, in principal, de accidentele si incendiile care ar fi putut fi provocate de liniile de electricitate cazute la sol sau de conductele de gaze fisurate.

Vineri seara circa 10.000 de clienti erau in continuare privati de energie electrica in Anchorage. Cutremurul a fost resimtit violent de populatie, din fericire obisnuita cu seismele, in general de intensitate mai mica. Locuitorii s-au refugiat sub birouri si in spatiile deschise, asa cum se recomanda in astfel de situatii.

“Cutremurul a fost suficient de puternic pentru a arunca obiectele de pe rafturi si a facut casele din regiune sa se clatine”, a scris Anchorage Daily News.

Traficul aerian de la Aeroportul Anchorage a fost suspendat pentru cateva ore pentru evaluarea daunelor.Oleoductul care traverseaza Alaska a fost, de asemenea, inchis ca masura de precautie, insa a fost repus in functiune dupa sapte ore. Institutiile de invatamant si-au suspendat activitatea, iar unii elevi au fost evacuati.

La 27 martie 1964, un cutremur cu magnitudinea 9,2, cel mai violent inregistrat vreodata in Statele Unite si in lume, a lovit regiunea Anchorage. Seismul a durat mai multe minute si a provocat un tsunami distrugator pe toata coasta de vest a Americii, lasand in urma aproximativ 130 de victime, aminteste AFP, potrivit Agerpres.

Print Friendly, PDF & Email
home camp 1
home camp 1
home camp 1

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *