Franta ar putea interzice vanzarile de masini pe benzina si motorina pana in 2040

Franta intentioneaza sa interzica vanzarile de autoturisme pe benzina si motorina pana in 2040, a anuntat joi ministrul Mediului Nicolas Hulot, transmit AP si DPA, informeaza AGERPRES.

“Anuntam sfarsitul livrarilor de masini pe benzina si motorina pana in 2040”, a afirmat Hulot, cunoscut activist ecologist.

Acesta a dat exemplul producatorului suedez de automobile Volvo care, miercuri, a anuntat ca toate modelele sale lansate din 2019 vor fi electrice sau hibride.

Obiectivul Guvernului este “evident dificil”, dar Hulot a declarat ca este “constient ca producatorii auto au mijloacele necesare pentru a sustine si concretiza aceasta promisiune, care, la fel ca intreaga agenda privind climatul, este parte din programul de sanatate publica”.

Oficialul francez a anuntat ca proprietarii de vehicule vor primi stimulente pentru a inlocui masinile pe motoare diesel fabricate inainte de 1997 si cele pe benzina fabricate inainte de 2021 cu automobile care polueaza mai putin.

Hulot a informat ca Franta va opri producerea de energie din termocentrale pe baza de carbune pana in 2022. In prezent, 5% din centrale sunt pe baza de carbune. De asemenea, autoritatile vor sa reduca proportia energiei nucleare de la 75% in prezent, la 50% pana in 2025.

Franta ramane a treia mare piata auto din Uniunea Europeana, in urma Germaniei si Marii Britanii, dar inaintea Italiei si Spaniei. Cei mai mari producatori auto din Franta sunt Renault si PSA Peugeot Citroen.

Compania Dacia a fost preluata de Renault in anul 1999. Relansata in 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucator de notorietate pe piata auto europeana.

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 2
Reclame home 2

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 1