Franta: Cinci si sase ani de inchisoare pentru romi din Romania care isi trimiteau copiii la furat

Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1

Agentia France Presse a relatat ca „doi tigani romani care isi trimiteau copiii la furat pentru propriul beneficiu si acela al clanului familial” au fost condamnati joi la cinci si respectiv sase ani de inchisoare de catre un tribunal din Meaux, localitate situata la circa 50 de kilometri est de Paris, informeaza AGERPRES.

„Bulibasa” Marian Tinca, in varsta de 57 de ani, a fost condamnat la sase ani de inchisoare, iar fosta lui sotie, Maria Iamandita, 51 de ani, la o pedeapsa de cinci ani de inchisoare.

Judecati in acelasi timp, alti sapte membri ai clanului implicati in aceasta vasta retea de hoti de buzunare, dezmembrata in februarie 2016, care „opera” in zona Disneyland din Paris si in trenurile si metroul din regiunea pariziana, mai exact cei patru copii majori ai cuplului si partenerii lor, au primit pedepse de doi pana la patru ani de inchisoare.

O femeie de 38 de ani, ruda cu familia, si ale carei doua fiice furau impreuna cu copiii familiei Iamandita, a fost condamnata la patru ani de inchisoare. Tribunalul a ordonat confiscarea bunurilor sale achizitionate in Romania cu banii castigati din hotiile progeniturii sale.

Acuzatii, dintre care noua sunt incarcerati din februarie 2016, au primit interdictia de a mai intra pe teritoriul francez pe o perioada de cinci pana la 10 ani. Un mandat de arestare a fost emis pe numele unei femei care nu a fost prezenta la audieri.

„Tribunalul a reusit sa nu tina cont de presiunea populara si sa nu judece decat pe baza certitudinilor pe care le aveam in acest dosar”, a declarat avocatul Mariei Iamandita, Nicolas Crécy, care criticase in ajun severitatea rechizitoriilor.

Miercuri, procurorul ceruse opt ani de inchisoare pentru cei doi fosti soti, acuzandu-i ca si-au exploatat copiii intr-un mod „absolut josnic”, pe care i-a tratat ca pe niste „masini de facut bani”.

Patroana unui restaurant chinezesc din Paris unde copiii ascundeau banii furati a fost condamnata la cinci luni de inchisoare cu suspendare pentru tainuire de bunuri furate.

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 3
Reclame home 3

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2