Furtună în PNL Maramureș: Inspectorul școlar adjunct, dat în primire de protejata sa, directoarea CSS 2 Baia Mare

Numită în funcție și apoi protejată de liberalii aflați în structurile de conducere ale Inspectoratului Școlar Județean Maramureș, directoarea Clubului Sportiv Școlar Nr. 2 Baia Mare își reclamă proptelele tocmai la Ministerul Educației. Prin două adrese oficiale (datând din 3, respectiv 19 octombrie 2022), clubul condus de profesoara de informatică Alina Trifoi a sesizat ministerul cu privire la (in)”corectitudinea repartizării” unui număr de patru profesori-antrenori pe catedrele de educație fizică și sport ale clubului. În esență, directoarea Alina Trifoi pune în vedere ministerului verificarea actelor de studii ale cadrelor didactice respective, prin raportare la posturile ocupate, precum și luarea măsurilor legale care se impun, în cazul constatării unor neconcordanțe cu actele normative în vigoare.

Tradus din română în română, Alina Trifoi cere Ministerului Educației să aibă în vedere faptul că patru dintre profesorii ce predau la clubul pe care îl conduce au fost încadrați nelegal de către șefii săi de la ISJ, respectiv inspectorul școlar adjunct Ioan Muntean (coordonator Domeniul Management), inspectorul Carmen Moldovan (cu atribuții legate de managementul resurselor umane) sau inspectorul Mircea Vank (responsabil cu ”butoanele” instituției și introducerea datelor fiecărui profesor, în sistemul electronic).

În adresele trimise Ministerului Educației, directoarea Alina Trifoi (numită în funcție de fosta ”jenerală” a Inspectoratului Școlar, liberala Minodora Hendea, și susținută în prezent de adjunctul Ioan Muntean, secretar general al PNL Maramureș și consilier județean) nu explică motivele pentru care și-a reclamat superiorii, însă putem emite presupunerea rezonabilă că a încercat să își salveze propria piele, după ce, timp de un an de când manageriază la întâmplare CSS 2 Baia Mare, nu a mișcat un deget pentru a avea încadrări corect făcute pe posturile de la club. Mai mult, chiar a organizat concurs, în cursul anului școlar trecut, pentru postul de director adjunct, funcție oferită cu generozitate unuia dintre profesorii cu probleme la încadrare, respectiv antrenorului Claudiu Clonovszki. Pe lângă faptul că profesorul respectiv nu are actele necesare pentru a preda la un club sportiv școlar (asimilat învățământului liceal), concursul a fost și el în afara legii, deoarece la CSS 2 nu există suficiente grupe sportive (minimum 50) pentru ca instituția să aibă director adjunct.

Revenind la sesizarea directoarei Alina Trifoi (care ocupă și ea postul cu încălcarea legii – asupra acestui aspect vom reveni într-un episod viitor, cu argumentele necesare), ZiarMM vă prezintă în premieră istoricul devoalării uneia dintre cele mai mari ilegalități comise în ultimii ani în învățământul maramureșean, cu largul concurs al unor inspectori școlari ce vor trebui să își facă bine temele înainte de a răspunde în fața organelor penale abilitate. Pentru că au comis un abuz evident, li s-a pus în vedere acest aspect și li s-a cerut luarea măsurilor impuse de intrarea în legalitate, însă au continuat să asigure perpetuarea situației și chiar să acopere ilegalitățile comise. Abia acum, când reprezentanții Ministerului Educației au constatat faptele (grație sesizării directoarei Alina Trifoi – probabil una dintre puținele decizii bune pentru învățământul maramureșean luate de aceasta), vinovații ISJ încearcă remedierea situației. E tardiv. Oficial, Parchetului i se va cere deschiderea unei anchete legate de angajările ilegale de la CSS 2 și alte școli din județ. Pentru că sunt destule.

Pe scurt, cazul se prezintă în felul următor. În luna mai, 2022, ZiarMM a adresat o cerere către ISJ Maramureș, solicitând analizarea cazului Clonovszki, profesor care nu poate preda la CSS 2. Am adus argumente clare în acest sens. Claudiu Clonovszki este absolvent al unei facultăți de educație fizică și sport, având și o diplomă de masterat în științe economice. Or, conform legii, pentru a preda la catedra de handbal a clubului, antrenorul respectiv trebuie să aibă masterat în domeniul educație fizică și sport. Ceea ce nu e cazul în speța noastră.

După mai bine de trei luni, cu încălcarea legii 544, privind liberul acces la informațiile de interes public, inspectorii Ioan Munteanu și Mircea Vank transmit electronic un răspuns semnat și de inspectorul general al instituției, prin care își acoperă încălcarea actelor normative, deși aveau acces la documentele de studii ale profesorului de la CSS 2. Cităm din răspunsul formulat de Munteanu și Vank: ”Conform centralizatorului, domnul profesor deține specializările necesare pentru a ocupa un post la cluburi sportive școlare”. O afirmație extrem de gravă asumată de niște inspectori școlari ce au bifat angajări ilegale în învățământul din Maramureș. În esență, conform centralizatorului, domnul profesor NU deține specializările necesare. Consultând centralizatorul la care Munteanu și Vank fac referire, constatăm că masteratul în ”managementul organizațiilor sportive” este unul ce aparține exclusiv științelor economice. Nicidecum educației sportive sau sportului. Avem dovada.

De altfel, Universitatea ”Bogdan Vodă”, instituție ce a emis diploma lui Clonovszki, este acreditată doar pentru cursuri de masterat în domeniul științelor economice, conform Nomenclatorului de programe și studii publicat de Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior. Avem dovada.

Cu aceste probe irefutabile, inspectorii culpabili Muntean și Vank ne-au mințit în față, în încercarea de a-și valida propriile încadrări nelegale în învățământ. La scurt timp după elaborarea răspunsului către ZiarMM, vestea privind situația profesorului Clonovszki a ajuns și la CSS 2 (grație unor conțopiști de serviciu ai ISJ Maramureș, a căror înaltă specializare este să asigure funcționarea bârfotecii în învățământul din județ), iar informaticiana Alina Trifoi a făcut ceea ce a știut mai bine. S-a dezis de cei care au numit-o în funcție cu încălcarea legii (am zis că vom reveni și o vom face), pârându-i la Ministerul Educației, instituție pe care a sesizat-o cu situația mai multor profesori ce predau la club.

Și ce credeți că a răspuns ministerul, după analizarea actelor de studii în dreptul celor patru profesori-antrenori? Exact ce le-a explicat ZiarMM inspectorilor de specialitate ai ISJ Maramureș, încă din luna mai 2022: Claudiu Clonovszki și alți trei profesori ai CSS 2 Baia Mare nu pot preda la club. Cităm din adresa oficială emisă de Ministerul Educației: ”… profesorii C. C, P. P., L. P. Și A. V. NU puteau fi repartizați cu statutul de cadre didactice calificate pe catedre de educație fizică și sport.” Punct și de la capăt.

Ce a urmat e limpede. Ministerul a cerut ISJ Maramureș luarea măsurilor necesare pentru reglarea acestei situații. Marea problemă este că inspectorii Muntean, Moldovan și Vank trebuie să răspundă nu doar pentru personalul de la CSS 2. Buba e mult mai mare și se sparge vizavi de toate angajările de acest fel din județ.

Cu siguranță, organele penale specializate vor avea multe persoane de audiat în acest caz. Pe lângă inspectorii de specialitate ai ISJ Maramureș responsabili cu managementul și mobilitatea, recomandările ZiarMM sunt următoarele:

  • Minodora Hendea, fost inspector școlar general (buna prietenă a informaticienei Alina Trifoi), ajunsă în funcție cu binecuvântarea conducerii PNL Maramureș, în mandatul căreia profesorul Clonovszki a ajuns la CSS 2 Baia Mare.
  • Ionuț Cârstea, vicepreședinte al unuia dintre sindicatele din învățământul maramureșean, un personaj foarte implicat (vom fi de bun simț și nu vom folosi alte cuvinte, cu sens mai concret) în procesul angajărilor efectuate de trupa bicoloră a ISJ Maramureș. Cârstea poate fi întrebat și câte ore de scrimă a predat în ultimul deceniu în Maramureș, pentru care a fost remunerat ca orice alt profesor, iar răspunsul ”zero barat” nu ar trebui să surprindă pe nimeni.
  • Alina Trifoi, managerul CSS2 Baia Mare, de la care s-a spart această bubă a ilegalităților din învățământul maramureșean.

ZiarMM

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu