Gandaci într-un restaurant din Baia Mare. Amendă de 10.000 de lei aplicată de DSVSA

Un celebru restaurant din Baia Mare a fost amendat de inspectorii DSVSA Maramureș cu 10.000 de lei după ce ai fost descoperite probleme, mai exact gandaci. Vasile Pop, directorul adjunct al Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Maramureș, a declarat, pentru ziarmm.ro, că a existat o reclamație transmisă pe WhatsApp, fiind atașate și niște fotografii. În urma controlului s-a stabilit clar că cele reclamate se confirmă, operatorul economic fiind amendat.

„A fost o sesizare telefonică și apoi pe WhatsApp, însoțită de imagini, noi ne-am autosesizat și am trimis un consilier de specialitate în respectiva locație. În urma controlului s-au confirmat cele sesizate, a fost un control complet, fiind aplicată o amendă contravențională de 10.000 de lei. S-a confirmat în primul rand prezența gandacilor, atat în spațiile de preparare a mancării, cat și în spațiile conexe. Restul condițiilor de igienă au fost și ele sancționate. E inadmisibil ca într-un spațiu în care se face mancare să ai vectori. Acest gen de reclamații nu sunt foarte dese, dar mă bucur că sunt. E foarte bine că sunt sesizate aceste aspecte de consumatori, pentru că noi avem obligația ne a ne autosesiza. Noi facem controale permanent, dar astfel de situații sunt rare”, a declarat, pentru ziarmm.ro, Vasile Pop.

Consumatorii sunt sfătuiți să sesizeze orice fel de probleme pe care le identifică.

Dragoș HOJDA

 

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu