GCS: 1.029 persoane infectate cu noul coronavirus

Un numar de 1.029 de persoane au fost confirmate, pana in prezent, in Romania, cu noul coronavirus, fiind inregistrate 17 decese, informeaza joi Grupul de Comunicare Strategica (GCS), transmite AGERPRES.

De la ultima informare, au fost inregistrate 123 de noi cazuri de imbolnavire.

Pacientii recent confirmati cu infectie au varste cuprinse intre 7 si 87 de ani, precizeaza GCS.

Dintre persoanele infectate, 94 au fost declarate vindecate si externate: 53 – la Timisoara, 28 – la Bucuresti, 6 – la Craiova, 5 – la Constanta, cate una – la Iasi si Cluj.

Pana miercuri, 17 persoane diagnosticate cu COVID-19 si cu boli cronice preexistente, internate in spitale din Craiova, Bucuresti, Iasi, Suceava, Arad, Bacau si Timisoara, au decedat.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu