GEORGE COȘBUC, ZONA GARAJELOR – Reclamații la Poliția Locală că elevii fac mizerie și gălăgie

Băimărenii reclamă fel de fel de lucruri la Poliția Locală, fiecare reclamație fiind verificată și dispuse măsuri, dacă se impun. O astfel de reclamație a avut loc zilele trecute, cand băimărenii din zona străzii George Coșbuc, zona garajelor, au reclamat gălăgia și mizeria lăsată de elevi.

„În perioada 21-25.11.2022, orele 07.30-08.10, au fost asigurate măsuri de ordine publică în proximitatea Colegiului Vasile Lucaciu, zona garajelor de pe str George Cosbuc, nr.2, unde este sesizat faptul că elevii fac gălăgie și mizerie.
Tot în perioada amintită am efectuat acțiuni de control în mijloacele de transport în comun, cu precădere în stațiile Urbis de la Piața Izvoare respectiv Cuprom, cu un efectiv de 4 polițiști locali, respectiv  am însoțit angajații DAS la anchetele sociale afectuate la cetățenii ucrainieni cazați în unele locații din Municipiul Baia Mare. Pe langă aceste acțiuni de control desfășurate, polițiștii locali cu atribuții privind asigurarea ordinii și liniștii publice și circulației pe drumurile publice au intervenit și dispus masurile legale în urma unui număr de 50 de sesizări facute de către cetățeni, telefonic la Dispeceratul Direcției Poliția Locală Baia Mare”, arată Poliția Locală Baia Mare.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu