Gorghiu: Vasile Blaga a avut timp o luna si jumatate sa vada cat pot sa fiu de manipulata

PNL

alina gorghiu pnlCo-presedintele Partidului National Liberal (PNL), Alina Gorghiu, a declarat vineri, la Galati, ca al doilea co-presedinte, Vasile Blaga, a avut timp o luna si jumatate in timpul campaniei prezidentiale sa vada daca poate sa fie manipulata sau nu, scrie Agerpres.

Gorghiu a raspuns astfel unei intrebari privind reprosul adversarilor politici, potrivit carora a fost aleasa co-presedinte PNL pentru ca poate fi usor manipulata de Vasile Blaga.

“Puteti sa-l intrebati pe Vasile Blaga cat de usor sunt de manipulat, a avut parte de mine deja, am facut parte din echipa scurta de campanie, timp de o luna jumatate si am lucrat cot la cot, asa ca a avut ocazia sa vada cat de usor sau de greu e sa se lucreze cu mine. Asta cu manipularea este cea mai facila critica, cel mai greu de demonstrat si n-as raspunde la asa ceva, ci la chestii de substanta, nu glumite si cancanuri.

Un om politic are menirea sa vorbeasca lucruri serioase, sa se preocupe de constructie, iar cu Vasile Blaga asta vom face, vom construi, pentru ca este foarte mult de lucru. De la momentul fuziunii si pana azi nu s-au facut decat pasi foarte marunti, este adevarat, am avut cel mai mare succes electoral cu Klaus Johannis, insa greul abia acum incepe, si nimic din ce urmeaza sa facem nu va fi usor, dar sunt convinsa ca localele si parlamentarele vor fi finalul unui proces complicat al fuziunii, dar incununat de succes”, a spus Alina Gorghiu.

Ea a adaugat ca dupa o scurta perioada de timp va demonstra ca din 2000, de cand este in PNL, n-a trecut vremea degeaba pe langa ea.

Alina Gorghiu a facut apel la “liniste, unitate si consens”, precizand ca, dupa succesul electoral al lui Klaus Iohannis, “greul abia acum incepe”.

“Am convingerea ca sfarsitul de an va fi unul linistit. Avem nevoie de liniste, unitate, de consens si avem nevoie de un an mult mai bun in care sa intelegem ca trebuie sa facem ceva, trebuie sa aducem un aer proaspat si in politica si absolut in orice domeniu, pentru ca semnalul a fost prea puternic ca sa putem sa-l ignoram”, a afirmat Gorghiu.

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2

Related posts

2 Comments

  1. ioan

    Tovarasa gorghiu,, ne amintim trist si suparati de cuplurile politice ale ROMANIEI,, ADICATELEA <<>>>dar cu un viitor foarte scurt,, pentru ca mai venit din germania si acel ambasador care stie bine despre acea formatie neonazista si care noi CREDEM CA IN ROMANIA nu se va instala repede in perspectiva in cateva luni !!!!!!!!!!!!!! vai de curul nostru !!!!!!!!!!!

    Reply
    1. dilau

      tovarasu ioan, vad ca inca nu te-ai obisnuit cu idea – ciuma ta rosie a pierdut. si inca rau de tot -. daca cistigau astia ai tai era mai ” vai de curul nostru”.

      Reply

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 1