Guvernul a aprobat cuantumul minim al burselor de performanţă, de merit, de studiu şi de ajutor social

Reclame home general
Reclame home general
Reclame home general
Reclame home general
Reclame home general
Reclame home general

Guvernul a aprobat în şedinţa de vineri Hotărârea de Guvern prin care se stabileşte la 100 de lei cuantumul minim al burselor de performanţă, de merit, de studiu şi de ajutor social, ce pot fi acordate elevilor din învăţământul preuniversitar de stat cu frecvenţă, în anul şcolar 2020 – 2021, informează AGERPRES.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Educaţiei, complementar acestui plafon, autorităţile deliberative ale administraţiei publice locale pot stabili un cuantum mai mare, în funcţie de posibilităţile financiare ale unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale.

MEC precizează că bursele se alocă din bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale de care aparţin unităţile de învăţământ preuniversitar de stat şi din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, aprobate anual prin legea bugetului de stat, cu această destinaţie.

“Reglementarea unui prag minim al bursei este o măsură aşteptată de multă vreme şi contribuie la asigurarea echităţii în educaţie, asemenea altor acţiuni întreprinse de către Guvernul României, precum: triplarea numărului de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat din cadrul Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preşcolari şi elevi “Masa caldă”, acordarea de tichete sociale pentru elevii din medii defavorizate, în valoare de 500 de lei/an şcolar, pentru sprijin educaţional şi decontarea transportului elevilor”, se arată în comunicatul MEC.

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 3

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *