Handbal feminin: CSM Bucuresti, invinsa acasa de Gyor, in Liga Campionilor

Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1

minge-handbalCSM Bucuresti, detinatoarea trofeului, a fost invinsa de echipa maghiara Gyori Audi ETO KC cu scorul de 27-24 (9-13), vineri seara, intr-un meci din Grupa C a Ligii Campionilor la handbal feminin disputat in Sala Polivalenta ”Ioan Kunst-Ghermanescu” din Capitala, informeaza AGERPRES.

Gyor si-a luat o revansa, meritata, dupa ce a fost invinsa de CSMB in finala editiei trecute a Ligii Campionilor, la Budapesta, la loviturile de departajare.

CSMB a facut o prima repriza excelenta si a avut la pauza un avantaj de patru goluri, 13-9, care in debutul partii secunde a crescut la cinci, 14-9 (32). Din pacate, din acel moment jocul campioanei Romaniei s-a rupt, au urmat atacuri ratate lamentabil, goluri incasate din cealalta jumatate de teren, iar in minutul 40 a survenit egalarea, 16-16. Echipa oaspete a preluat apoi conducerea, 16-17 (42), si s-a desprins pe tabela, 18-21 (47), dupa trei goluri consecutive.

CSMB a reusit sa se apropie la un singur gol, 24-25 (58), dar cateva erori a decis soarta partidei, castigata cu 27-24 de oaspete.

La meci a asistat si fosta internationala Narcisa Lecusanu, secretar de stat in MTS si ambasador al EURO 2016, competitie care va fi gazduita de Suedia in perioada 4-18 decembrie. Lecusanu are misiunea de a promova in tara noastra turneul final al Campionatului European.

CSM Bucuresti a pierdut al doilea meci consecutiv in Champions League, dupa 21-24 cu FC Mydtjylland, in Danemarca.

Au evoluat echipele:

CSMB: Jelena Grubisic (1 gol), Paula Ungureanu — Isabelle Gullden (4), Iulia Curea, Camille Ayglon Saurina (3), Cristina Varzaru (1), Aurelia Bradeanu (2), Linnea Torstensson (4), Carmen Martin (2), Oana Manea (2), Gnonsiane Niombla (1), Anastasia Lobaci (3), Maja Mehmedovic (1). Antrenor: Jakob Vestergaard.

Gyor: Kari Aalvik Grimsboe, Eva Kiss — Heidi Loeke (5 goluri), Nora Moerk (2), Dorina Korsos (3), Anita Goerbicz (4), Eduarda Amorim Taleska (5), Cornelia Groot (2), Yvette Broch, Bernadett Bodi (6), Gabriella Toth, Emoke Varga, Adrienn Orban. Antrenor: Ambros Martin.

In clasament, pe primul loc se afla Gyori Audi ETO KC, cu 6 puncte (3 jocuri), urmata de CSM Bucuresti, 2 p (3 j), FC Midtjylland, 2 p (2 j), Rostov pe Don, 0 p (2 j).

Sambata se va juca meciul dintre Rostov si FC Midtjylland, iar pe 4 noiembrie CSMB va juca revansa cu Gyor, in deplasare.

Print Friendly, PDF & Email

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2