Handbal feminin: Romania, invinsa clar de Spania, cu 26-18, la Campionatul Mondial din Danemarca

Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1

romania handbalNationala feminina Romaniei a fost invinsa fara drept de apel de reprezentativa Spaniei, cu scorul de 26-18 (13-12), marti, la Frederikshavn, intr-un meci din Grupa D a Campionatului Mondial de handbal feminin din Danemarca. Tricolorele au avut un inceput foarte bun de meci si s-au mentinut la carma jocului timp de 25 de minute, dar apoi au cedat complet si au terminat meciul “in genunchi”, pierzand clar, la opt goluri.

Romania a deschis scorul si apoi s-a desprins la 4-1 (min. 6), dupa o tripla reusita de Neagu. Spania s-a apropiat al un singur gol, 5-4 (9), iar in minutul 19 a restabilit egalitatea, 8-8. Echipa antrenata de Tomas Ryde a avut cateva minute bune si s-a desprins din nou pe tabela, la 11-8 (23), iar apoi scorul a ajuns la 12-9 (24). A urmat una dintre caderile binecunoscute ale nationalei feminine de handbal, care nu a mai marcat pana in finalul reprizei, incasand in schimb patru goluri la rand, astfel ca la pauza Spania conducea cu 13-12, in premiera.

Evolutia sub asteptari a echipei noastre a continuat si dupa pauza, primul gol al Romaniei venind in minutul 38 (Neagu), pentru 16-13. Au fost in total 14 minute fara gol din partea nationalei Romaniei, care a incasat 7 in acest rastimp.

Spania a zburdat in continuare, in timp ce jucatoarele noastre, in frunte cu vedeta Neagu, nu s-au regasit, au jucat neinspirat, nereusind sa gaseasca solutii pentru penetrarea defensivei avansate a ibericelor. Romania nu a reusit sa profite nici de momentele de superioritate pe care le-a avut sau de situatiile clare de gol ivite.

Scorul a luat proportii, iar diferenta maxima a fost de opt goluri, la finalul timpului regulamentar, 26-18. Romania a marcat doar sase goluri in repriza secunda (scorul mitanului secund a fost de 6-13), situatia mingilor pierdute fiind una elocventa, 3 Spania, 13 Romania.

Spania: Silvia Navarro, Darly Zoqbi De Paula – Carmen Martin (4 goluri), Maria Nunez, Nely Carla Alberto (2), Marta Mangue, Macarena Aguilar (1), Elisabet Chavez (1), Elisabeth Pinedo (2), Nerea Pena (7), Lara Gonzalez (1), Naiara Egozkue (1), Ainhoa Hernandez (1), Alexandrina Cabral Barbosa (6). Selectioner: Jorge Duenas De Galarza.

Romania: Paula Ungureanu, Ionica Munteanu – Gabriella Szucs, Crina Pintea, Adriana Nechita (2), Cristina Neagu (6), Aurelia Bradeanu, Gabriela Perianu, Luciana Marin, Valentina Ardean-Elisei (2), Oana Manea (2), Ana-Maria Tanasie, Melinda Geiger (3), Eliza Buceschi (3), Patricia Vizitiu. Selectioner: Tomas Ryde.

Au arbitrat sarboaicele Vanja Antic si Jelena Jakovljevic.

Pentru Romania vor urma cele mai grele meciuri din grupa, joi cu Norvegia (21.30) si vineri cu Rusia (19.15).

ZiarMM

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 3
Reclame home 3
Reclame home 3

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2