Handbal: HCM Baia Mare a debutat cu victorie in Grupa A din Liga Campionilor

Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1

hcm melindaSapte victorii in Liga Nationale, doua in Liga Campionilor si una in Supercupa Romaniei, acesta este bilantul pe care il avea HCM Baia Mare inaintea meciului de la Ljubljana. Adica 10 meciuri, 10 victorii, iar acum sunt 11 din 11. HCM a jucat vineri seara in capitala Sloveniei cu Krim Mercator, una dintre gruparile obisnuite cu cea mai puternica intrecere intercluburi din Europa. Obisnuita, dar greu de crezut ca trupa din Ljubljana va reusi sa faca vreun punct in grupa A, unde mai sunt campioana Norvegiei, Larvik, si campioana Rusiei, Rostov Don.

Aceste calcule nu trebuie facute acum, ci mai incolo, pentru ca toate meciurile sunt importante, in grupele principale urmand sa se califice primele trei echipe din fiecare grupa, ba si cu punctele din meciurile directe.
Meciul dintre Krim si HCM a fost unul de slaba calitate, dar jucat in viteza. Dupa statistica televiziunii slovene, am avut nu mai putin de 35 de greseli tehnice ale jucatoarelor celor doua echipe. Au fost 60 de goluri si au mai fost si alte 42 de aruncari la poarta fara finalizare. Asta inseamna aproape 140 de atacuri, ceea ce inseamna ca s-a jucat repede. Nu cu foarte mare folos din pacate.

Prima repriza a fost foarte echilibrata, cu ambele echipe pe rand la conducere. Niciuna dintre ele nu a reusit sa aiba un avantaj mai mare de doua goluri. Baia Mare a inceput cu Ionica Munteanu in poarta, dar dupa mai multe goluri consecutive primite a fost schimbata cu Paula Ungureanu. Din fericire, Paula s-a descurcat bine. Probleme au fost insa mari de tot in aparare, Krim reusind sa inscrie in prima parte nu mai putin de 15 goluri. HCM a intrat extrem de relaxata si n-a legat nimic in primele minute. Atacul a fost coordonat bine de Pineau, care a fost si principala marcatoare a primei parti, cu 7 reusite.
Dupa pauza, HCM intra bine in joc, se distanteaza foarte repede la 4 goluri, dupa care mareste diferenta la sase. A urmat o perioada mai slaba, in care fetele au crezut ca lucrurile sunt deja rezolvate (aproape erau) si Krim s-a apropiat la doua goluri. Din fericire, finalul ne-a apartinut si Baia Mare a bifat o prima victorie in Grupa A.

Krim Mercator Ljubljana – HCM Baia Mare: 27-33 (15-16)
Aau arbitrat: Arnar Sigurjonsson – Svavar Petursson (Islanda)
Aruncari de la 7m: 3/5-5/6
Minute de eliminare: 8-6
Krim: Stefanisin, Marincek – Mavsar 12 (3), Bajramoska 4, Milanovic Litre 3, Omoregie 2, Zulic 2, Obradovic 2, Baric 1, Lukovic 1, Abina, Juric, Abvelj, Beganovic, Zrimsek. Antrenor: Marta Bon
Baia Mare: Munteanu, Ungureanu – Pineau 9 (3), Abbingh 9 (2), Geiger 5, Vizitiu 3, Nechita 2, Jezic 2, Ardean Elisei 2, Do Nascimento 1, Oltean, Tanasie, Szucs, Gjeorgijevska. Antrenori: Aurelian Rosca si Ioan Baban.

Print Friendly, PDF & Email

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2