Handbal masculin: Minaur pierde meciul de la Suceava

Reclame home 1
Reclame home 1

Sâmbătă seara, Sala sporturilor “Dumitru Bernicu” din Suceava a fost gazda meciului dintre CSU din Suceava și CS Minaur Baia Mare, joc din cadrul etapei a 14-a (prima din retur) din Liga Zimbrilor. Un meci tare, cu implicații serioase în clasament, excelent moment pentru a primi un cel mai bun cuplu de arbitri dintre cele de care n-am auzit niciodată. Sigur, am auzit, dar se pare că Minaur, ca și club de handbal, a devenit Public Enemy. Nu știm exact care este motivul, cert este că sunt exagerat de multe probleme la noi. Toate pleacă din Baia Mare se pare.

Meciul de la Suceava a fost unul cu un început tare, cu Bruj și Bologa angajați cu jumătate de normă ca tăietori de atacuri, cu Makaria în zi mare (mereu joacă bine împotriva Băii Mari) și cu 7m la aproape orice fază de atac a gazdelor. Minaur nu s-a descurcat deloc grozav pe “pozițional”, nici poarta n-a prins, iar Vujovic a devenit la un moment dat singura “gură de tun”. Și uite așa s-a ajuns la 12-7 (min. 21), cu “materiale grele” băgate de gazde și cu un deficit urieșesc pentru Minaur. Apoi a început să prinde Terekhov, inclusiv de la 7m, Vujovic a fost ajutat de coechipieri și rezultatul s-a strâns până la pauză: 14-12.

După reluare, ne apărăm foarte bine, Terekhov prinde ce se poate, dincolo nu mai prinde nimic Makaria, Cip și Kotrc nu iartă de pe extreme, jocul pare să fi intrat pe un făgaș normal și după 15 minute din partea a doua e 21-24. Urmează opt atacuri la rând irosite de băimăreni (aruncări parate sau pe lângă cadrul porții, două forțări, o pasă prea lungă pe contraatac). Suceava nu se lasă invitată și se face 25-24 (51). Bologa este eliminat, Vujovic egalează din 7m, dar tot gazdele sunt cele care “contează” și duc scorul la 29-26. Kotrc înscrie de două ori și mai sunt 75 de secunde. Terekhov scoate la Kbilașvili, arbitri fluieră ceva și tot georgianul înscrie: 30-28. Căbuț irosește ultimul atac, apoi Vujovic și Vujic primesc eliminări pe bază de nervi și Suceava e echipa care ne-a bătut de două ori în același campionat.

CSU Suceava – CS Minaur Baia Mare: 30-28 (14-12)

  • Sala sporturilor “Dumitru Bernicu” din Suceava
  • Arbitri: Claudiu Ghesoiu (Ploiești) și Ionuț Tița (București). Observator FRH: Ioan Barbu (București).
  • Aruncări de la 7m: 10-1 (transformate: 8-1; au ratat: Gavriloaia, Csog). Minute de eliminare: 6-14; Bologa 2, Bruj / Vujovic 3, Bera, Nagy, Vujic, Teca; în min. 60, Vujovic a fost descalificat pentru trei eliminări)
  • Suceava: Darius Makaria (15 intervenții) – Adrian Tîrzioru 8 (4 din 7m), Irakli Kbilașvili 6, Răzvan Gavriloaia 5 (3 din 7m), Daniel Stanciuc 4, Vencel Csog 3 (unul din 7m), Leonard Ștefan 2, Cosmin Lupu 1, Alexandru Bologa 1, Andrei Bruj. Antrenori: Petru Ghervan (principal), Bogdan Șoldănescu (secund), Iulian Andrei (cu portarii)
  • Minaur: Anton Terekhov (7 intervenții, a apărat și 2 de 7m), Barna Buzogany (o intervenție) – Stevan Vujovic 8 (unul din 7m), Milan Kotrc 6, Tomas Cip 3, Călin Căbuț 3, Stefan Vujic 3, Bogdan Mănescu 2, Robert Nagy 1, Artem Kozakevych 1, Anderson Mollino da Silva 1, Erik Pop, Gabriel Massuca Teca, Viorel Fotache, Daniel Bera. Antrenor: Alexandru Sabou

Etapa a 14-a (prima din retur)

  • Steaua București – CSM Vaslui: 30-28
  • CSM Oradea – CSM București: 24-32
  • SCM Politehnica Timișoara – Potaissa Turda: 28-30
  • CSM Odorheiu Secuiesc – CSM Bacău: 32-34
  • CSU Suceava – CS Minaur Baia Mare: 30-28
  • Dinamo București – HC Buzău (duminică, 12.00)
  • CSM Focșani – CSM Constanța (duminică, 19.15, Pro Arena)

Clasament

  1. Dinamo București – 39p (487-371) – 13
  2. CSM Constanța – 31p (390-339) – 13
  3. Minaur Baia Mare – 30p (408-372) – 14
  4. CSM București – 30p (417-383) – 14
  5. Steaua București – 28p (417-394) – 14
  6. CSM Focșani – 23p (362-364) – 13
  7. Potaissa Turda – 22p (402-405) – 14
  8. CSM Bacău – 20p (405-423) – 14
  9. CSU Suceava – 17p (424-421) – 14
  10. ACS HC Buzău – 16p (367-374) – 13
  11. CSM Vaslui – 13p (389-423) – 14
  12. Poli Timișoara – 10p (392-430) – 14
  13. CSM Od. Secuiesc – 3p (381-467) – 14
  14. CSM Oradea – 0p (383-458) – 14

Etapa a 14-a (prima din retur). Vineri, 9 decembrie: CSM București – CS Minaur (19.15, Pro Arena). Sâmbătă, 10 decembrie: CSM Vaslui – Oradea; Bacău – Focșani; Buzău – Timișoara; Potaissa – Odorhei (18.00). Duminică, 11 decembrie: Dinamo – Suceava; Constanța – Steaua (17.30, Pro Arena).

Text și foto: csminaur.ro

 

Print Friendly, PDF & Email
Reordonat – Reclame home 2

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole