HANDBAL – Tadici, amendat pentru jignirea jucătoarelor sale. Apare și Minaur în deciziile FRH

Reclame home 1
Reclame home 1

Federația Romană de Handbal a anunțat zilele trecute o serie de decizii luate de către Comisia Centrală de Disciplină a FRH. Astfel, „în legătură cu sesizarea Secretatului general al F.R.H., referitoare la incidentul produs, cu ocazia jocului de LN – feminin, din data de 22.12.2022, de la Zalău, dintre echipele HC ZALĂU și SCM RÂMNICU VÂLCEA,  de către antrenorul echipei HC ZALĂU, d-l GHEORGHE TADICI, Comisia a decis sancționarea antrenorului echipei HC ZALĂU, TADICI GHEORGHE, cu penalitate pecuniară, în cuantum de 2000 (două mii) lei, termen de achitare 09.02.2023, pentru jigniri și insulte aduse propriilor jucătoare, conform art. 43.2 lit.a) pct. 1 din Regulamentul disciplinar al FRH, sezonul competițional 2022 – 2023”.

Aceeași Comisie, în legătură cu Raportul suplimentar întocmit de observatorul delegat la jocul de Cupa României – feminin, dintre CS GLORIA 2018 BISTRIȚA NĂSĂUD și CS MINAUR BAIA MARE, din data de 08.01.2023, de la Bistrița Năsăud, a solicitat un punct de vedere clubului CS MINAUR BAIA MARE,  până la următoarea ședință a Comisiei Centrale de Disciplină, din data de 17.01.2023.

Dragoș HOJDA

Print Friendly, PDF & Email
Reordonat – Reclame home 2

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole