HARTĂ – Se caută școlile din Maramureș cu risc crescut de abandon școlar

Autoritățile sunt aproape de finalizarea unei hărți care să includă școlile cu un grad ridicat de risc la abandonul școlar, să includă școlile cu absenteism ridicat, să includă școlile cu relații deficitare cu comunitatea, relații deficitare cu părinții, cu cazuri frecvente de bullying. Anunțul a fost făcut de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, care a subliniat faptul că „este nevoie ca aceste școli să fie identificate, iar printr-un proiect pilot 1.000 din aceste școli cu cele mai mari riscuri, în primul rând de abandon școlar, dar și de expunere la fenomenul de bullying, vrem să aibă câte un consilier școlar, câte un psiholog în fiecare din aceste școli, plătit din fonduri europene, până la finalul anului 2023, începând, dacă se poate, din toamna acestui an”.

„Oricum, din toamna acestui an vom constitui la nivelul tuturor școlilor, nu numai al celora cu grad ridicat de risc, grupurile de acțiune anti-bullying. vom trece la elaborarea unei noi legi. În această nouă lege, fiecare școală va trebui să aibă câte un consilier școlar cu dublă competență: asistență – psihopedagogică și orientare școlară – chiar și școlile cu 200-300 de elevi, peste 500 de elevi să fie al doilea, peste 1.000 al treilea, peste 1.500 al patrulea consilier. E nevoie de resursă umană, pentru că în momentul de față avem 2.500 de consilieri pentru 3.000.000 de elevi. Este mult prea puțin. Este nevoie de schimbarea abordării, pentru că acel consilier școlar trebuie să stea în permanență în școală, pe toată durata programului orar, pentru a cunoaște elevii și problemele lor, pentru a cunoaște profesorii, pentru a cunoaște şcoala, mediul de învățare și chiar și părinții, altfel nu se va putea face această consiliere”, a mai menționat Cîmpeanu.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu