Hossu (Cartel ALFA): Creşterea salariului minim cu 8% înseamnă o majorare de cel mult 1%, după inflaţie

Propunerea Guvernului de majorare cu 8% a salariului minim pentru anul viitor ar reprezenta o creştere reală de 1% a salariului minim, deoarece inflaţia la finalul anului curent va fi probabil de peste 7%, a declarat, luni, pentru AGERPRES, preşedintele Confederaţiei Naţionale Sindicale (CNS) Cartel ALFA, Bogdan Hossu.

„Aici e o problemă pentru că nu s-au făcut calculele adecvate: Banca Naţională, singura instituţie care are o expertiză legată de inflaţie, estimează la ora actuală inflaţia la 5 şi ceva la sută, dar probabil va fi de peste 7% la sfârşit de an, iar salariul minim este calculat pentru anul viitor, nu este pentru luna noiembrie. Ţinând cont de acest lucru, înseamnă că 8% este o majorare complet insuficientă, de abia acoperă inflaţia şi nu are o creştere decât de cel mult până în 1%, ceea ce este clar insuficient şi, după cum a subliniat şi Consiliul Fiscal, lipsa unei politici adecvate a salariului minim va conduce la continuarea migraţiei, cu toate consecinţele negative pe piaţa muncii din România şi pentru posturile angajatorilor”, a afirmat Bogdan Hossu.

Liderul organizaţiei sindicale a arătat că majorarea salariului minim cu 8% ar reprezenta practic pentru angajaţi păstrarea puterii de cumpărare a anului curent.

„Creşterea salariului minim cu 8% nu înseamnă decât conservarea puterii de cumpărare existente anul trecut, e insuficientă şi nu va rezolva problema de fond, adică creşterea salariului minim cât pentru a permite un trai decent. Pe de altă parte, va însemna continuarea faptului că populaţia pieţei muncii din România va continua să migreze, ceea ce va fi dezavantajos pentru toată lumea. Rămâne, din acest punct de vedere, ca Guvernul să-şi stabilească poziţia şi punctul său de vedere. Oricum, se pare că toate instituţiile responsabile din statul român recunosc că trebuie schimbată radical politica faţă de salariul minim, dacă vrem realmente să nu avem o continuare a migraţiei şi în loc de 4 – 4,5 milioane de oameni cât avem acum să ajungem pe la 7 sau 8 milioane de români care pleacă în străinătate”, a apreciat Bogdan Hossu.

Preşedintele CNS Cartel ALFA a subliniat că majorarea salariului minim cu 8% nu facilitează ţinta de egalizare cât mai rapidă a acestuia cu coşul minim pentru un trai decent.

„Propunerea prim-ministrului de creştere cu 8% corespunde de fapt propunerii făcute de Consiliul Investitorilor Străini şi are deficienţa majoră legată de faptul că nu crează convergenţa necesară nici pentru a atinge ţinta viitoarei directive a Uniunii Europene legată de faptul că raportul dintre salariul minim şi salariul mediu naţional ar trebui să fie de cel puţin 50%. Propunerea nu atinge nici ţinta de a ajunge cu salariul minim net pe economie într-o perioadă relativ rezonabilă – noi am propus până în 2030 – să fie egal cu coşul minim pentru un trai decent pentru o persoană, ţinând cont că astăzi salariul minim net este undeva la jumătate din valoarea coşului respectiv”, a menţionat Bogdan Hossu.

Preşedintele CNS Cartel ALFA a explicat că în urma estimărilor BNR privind inflaţia, o majorare cu 14% a salariului minim ar reprezenta o majorare adecvată.

„Propunerea noastră era pentru prognoza de primăvară a Institutului de Prognoză. Pe noua inflaţie care este estimată de BNR, probabil că ar trebui să ajungem cu o creştere a salariului minim nu de 11%, cum a fost propunerea noastră iniţială, ci undeva la 14%, pentru a avea o creştere adecvată şi care să creeze convergenţa către cele două ţinte”, a transmis liderul sindical.

Acesta a făcut o legătură între propunerea şefului Guvernului privind majorarea salariului minim din noiembrie sau decembrie şi alegerile interne din Partidul Naţional Liberal.

„Alt element care apare uşor în dezacord este legat de ceea ce era politica de stabilire a salariului minim, adică de a avea o predictibilitate şi de a permite tuturor companiilor, mai ales celor private, să-şi realizeze o structură de buget adecvată, care să nu creeze probleme pentru dezvoltarea companiei pe perioada următoare. Constatăm că de fapt propunerea de a începe acest nou salariu minim de la 1 noiembrie sau de la 1 decembrie este complet anormală. Cred că practic nicio companie nu a prevăzut majorarea acestui salariu minim. Pare o chestiune cu o anumită nuanţă populistă şi un anumit interes electoral, ţinând cont de conjunctura că suntem în perioada în care se fac alegeri în cadrul partidului de guvernare. Din punctul nostru de vedere, trebuia discutat cu partenerii sociali legat de acest lucru şi credem că un acord pe trei ani, făcut corect, cu mecanism clar stabilit şi cu mecanism de corecţie, este mult mai util tuturor şi va da predictibilitatea pe care o sperăm sau pe care o aşteptăm cu toţii legată de salariul minim şi de creşterea lui, astfel încât să ducă spre realizarea unui salariu minim care să permită un trai decent. Trebuie să existe o creştere ritmică şi o rezolvare a politicii fiscale, pentru a da o putere adecvată salariului minim pe economie”, a apreciat Bogdan Hossu.

Prim-ministrul Florin Cîţu a menţionat, la finalul săptămânii trecute, că ia în considerare majorarea salariului minim brut cu 8%, iar creşterea acestuia ar putea fi realizată de la 1 noiembrie sau de la 1 decembrie 2021.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu