Hotararile CA al BNR pe probleme de politica monetara

In data de 20 martie, Consiliul de administratie al Bancii Nationale a Romaniei s‑a intrunit intr-o sedinta de urgenta si a adoptat un pachet de masuri menit sa atenueze impactul situatiei generate de epidemia de coronavirus asupra populatiei si companiilor romanesti.

In actualul context intern si international si in baza informatiilor si analizelor privind evolutiile macroeconomice si financiare in continua schimbare, Consiliul de administratie al BNR a hotarat urmatoarele:

  • Reducerea ratei dobanzii de politica monetara cu 0,50 puncte procentuale, de la 2,5 la suta, la 2,0 la suta incepand cu data de 23 martie 2020;
  • Ingustarea coridorului simetric format de ratele dobanzilor facilitatilor permanente in jurul ratei dobanzii de politica monetara la ±0,5 puncte procentuale de la ±1 punct procentual. Astfel, incepand cu 23 martie 2020, rata dobanzii pentru facilitatea de depozit se mentine la 1,50 la suta, iar rata dobanzii aferente facilitatii de creditare (Lombard) se reduce la 2,50 la suta, de la 3,50 la suta. Pe acest fond, este de asteptat ca principalele cotatii ROBOR sa cunoasca o ajustare descendenta semnificativa;
  • Furnizarea de lichiditate institutiilor de credit prin intermediul operatiunilor repo (operatiuni revesibile cu titluri de stat) in vederea asigurarii functionarii fluente a pietei monetare si a altor segmente ale pietei financiare;
  • Cumpararea de titluri de stat in lei de pe piata secundara in vederea consolidarii lichiditatii structurale din sistemul bancar care sa contribuie la finantarea in bune conditii a economiei reale si a sectorului public.

In functie de evolutia situatiei, Consiliul de administratie este pregatit sa decida si reducerea ratei rezervelor minime obligatorii pentru pasivele in lei si a celei aplicabile pasivelor in valuta ale institutiilor de credit.

Avand in vedere gradul ridicat de incertitudine al evolutiilor economice si financiare, Consiliul de administratie al BNR a hotarat, totodata, suspendarea calendarului sedintelor de politica monetara anuntat anterior, urmand ca sedintele pe probleme de politica monetara sa aiba loc ori de cate ori va fi necesar.

Consiliul de administratie al BNR urmareste cu atentie evolutia situatiei, deciziile sale avand ca obiectiv asigurarea stabilitatii macroeconomice si buna functionare a sistemului bancar, a pietelor financiare in folosul populatiei si companiilor romanesti.

ZiarMM

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu