I S-A TRAS DE LA SEX – Două femei din Bihor au decis să omoare un bărbat. La cine au apelat pentru omor

Procurorii din cadrul al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au finalizat urmărirea penală și au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv a două femei, de 37, respectiv 41 de ani, după ce au decis să îl ooare pe soțul femeii de 41 de ani.
Femeia de 37 de ani este trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie (în forma omorului calificat), respectiv femeia de 41 de ani pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la violență în familie (în forma omorului calificat. Trimis în judecată este și un bărbat de de 49 de ani pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat.
„În fapt s-a reținut că inculpatele au hotărât să ucidă victima (soțul celei de a doua inculpate și verișorul primar al primei inculpate) și, pe cale de consecință, au apelat la serviciile unei terțe persoane capabile să comită o astfel de faptă, sens în care prim inculpata 1-a determinat pe inculpat să comită fapta de omor în schimbul sumei de 40.000 lei. In baza înțelegerii dintre cei trei inculpați, în seara zilei de 18.12.2021, în jurul orei 22:00, prima inculpata a ademenit victima pe un drum lăturalnic situat în apropierea localității Barantău, unde inculpatul a aplicat victimei lovituri cu un topor în zona capului și ambii inculpați au aplicat victimei lovituri cu cuțitul în zona pieptului și abdomenului, lovituri (3 lovituri de topor și 10 de cuțit) care au condus la decesul victimei. Ulterior, prima inculpată și inculpatul au transportat cadavrul victimei cu autoturismul primei inculpate pe un câmp situat în extravilanul orașului Valea lui Mihai, în apropierea fostei cariere de nisip, situată în zona nord-vestică a orașului, unde l-au îngropat”, precizează procurorii.
Ancheta a stabilit că hotărârea de a ucide victima „a fost luată de comun acord de inculpate, cu câteva zile înainte, în contextul în care cele două inculpate aveau o relație amoroasă de aproximativ 3-4 ani, iar cea de a doua inculpata se simțea agasată de insistențele soțului ei de a întreține cu aceasta relații intime, astfel că inculpatele au ajuns la concluzia că soluția pentru a continua nestingherite relația este uciderea victimei”.  Dosarul a fost trimis spre competentă soluționare Tribunalului Bihor cu propunere de a se menține măsura arestului preventiv dispus în cauză.
De precizat că trimiterea în judecată reprezintă, conform prevederilor Codului de procedură penală, o etapă a procesului penal ce constă în finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță în vederea judecării cauzei, situație care nu poate în nici un fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Distribuie articolul
Adaugă un comentariu