IGPR: 3.000 de arme de foc şi peste 4 tone de articole pirotehnice, confiscate în primele opt luni

Reclame home 1
Reclame home 1

Poliţiştii structurilor arme, explozivi şi substanţe periculoase din cadrul Poliţiei Române au organizat şi desfăşurat în primele opt luni ale acestui an peste 2.500 de acţiuni, în urma cărora au fost constatate 2.381 de infracţiuni şi au fost ridicate, printre altele, în vederea confiscării, 3.000 de arme de foc, peste 337.000 de bucăţi de muniţie şi peste 4 tone de articole pirotehnice, informează AGERPRES.

Comisarul-şef de poliţie Nicolae-Adrian Dinu, directorul Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul IGPR, a precizat sâmbătă că, în perioada ianuarie-august, au fost efectuate 478 de percheziţii domiciliare şi au fost puse în aplicare 103 mandate de aducere.

De asemenea, au fost efectuate 11.378 de controale la persoane fizice şi juridice, pentru verificarea respectării obligaţiilor prevăzute de actele normative în domeniu.

„În urma acestor activităţi, au fost constatate 2.381 de infracţiuni, dintre care 732 în flagrant delict, 1.552 de persoane fiind cercetate în calitate de suspecţi, 88 dintre acestea sub măsuri preventive. Totodată, 206 dosare penale au fost soluţionate cu propuneri de trimitere în judecată”, a menţionat el.

În context, şeful DAESP a arătat că în cadrul dosarelor penale instrumentate şi acţiunilor desfăşurate „au fost ridicate, în vederea confiscării, aproape 3.000 de arme de foc, peste 337.000 de bucăţi de muniţie, peste 4 tone de articole pirotehnice, peste 9.300 de tone şi 4.573 de litri de substanţe periculoase, 896 de tone şi aproximativ 17.000 de litri produse de protecţie a plantelor”.

Potrivit acestuia, au fost dispuse măsuri în scopul neutralizării şi eliminării a „230.000 de tone şi peste 71.000 de litri de deşeuri periculoase”.

El a mai arătat că au fost aplicate aproximativ 1.400 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 1.300.000 de lei.

Print Friendly, PDF & Email
Reordonat – Reclame home 2

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole