IGPR: Peste 150 de sesizari referitoare la Business E-mail Compromise Fraud, inregistrate incepand cu anul 2016

home camp2
home camp2
home camp2

Peste 150 de sesizari oficiale referitoare la Business E-mail Compromise Fraud au fost inregistrate incepand cu anul 2016 la nivelul Politiei Romane, se arata intr-un comunicat al IGPR remis duminica AGERPRES.

Conform sursei citate, la nivel global, emergenta acestui tip de frauda a generat pierderi documentate de peste 6 miliarde de dolari, in perioada 2016-2017, inregistrate in peste 40.000 de incidente de acest tip.

IGPR precizeaza ca Business E-mail Compromise Fraud — “BEC Fraud” este o frauda complexa ce tinteste societatile comerciale care lucreaza cu furnizori sau clienti straini (activitati de comert exterior) si efectueaza cu regularitate plati prin transfer bancar.

Din analiza cazurilor investigate de IGPR, s-a constatat ca societatile comerciale care desfasoara activitati comerciale din Romania (cu personalitate juridica romana) au avut calitatea de victima, in majoritatea cazurilor, in sensul ca au trimis bani in alte conturi decat cele legitime ale furnizorului extern.

Din aceeasi analiza a rezultat ca, in aproape toate cazurile semnalate, compromiterea sistemelor informatice, respectiv a adresei de posta electronica, a avut loc la societatile comerciale straine care erau in relatii comerciale cu cele romane.

“Majoritatea victimelor au raportat ca utilizeaza transferuri online ca metoda curenta de efectuare a platilor catre furnizori sau parteneri externi de afaceri, in baza unei relatii comerciale anterioare si a bunei credinte in practica comerciala”, se arata in comunicat.

Potrivit sursei citate, societatile comerciale romane fraudate nu au un tipic anume de activitate, elementul comun fiind dat de faptul ca toate desfasoara activitati de comert exterior si efectueaza plati curente in strainatate.

IGPR recomanda precautie privind schimbarea subita a unor practici comerciale stabilite anterior cu partenerii comerciali, in special a conturilor de e-mail, a conturilor bancare si a valutelor in care se fac platile, precum si a tarii in care sunt deschise conturile.

Totodata, IGPR recomanda verificarea telefonica, la furnizor sau client, la un numar de telefon detinut anterior si testat, daca modificarile solicitate prin e-mail sunt reale. De asemenea, este necesara o atentie sporita la publicarea in mediul online, in special in zona social media si pe site-ul companiei, a informatiilor detaliate privind ierarhia persoanelor ce activeaza in cadrul companiei, a indatoririlor acestora, precum si a conturilor bancare si a detaliilor complete si a mijloacelor de comunicatie utilizate.

Print Friendly, PDF & Email
home camp 1
home camp 1
home camp 1

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *