IGPR: Peste 300 de persoane urmărite la nivel naţional, depistate în luna mai

Peste 300 de persoane urmărite la nivel naţional au fost depistate în luna mai, a anunţat, vineri, Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR), informează AGERPRES.

„Astfel, în perioada 1 – 31 mai, în urma activităţilor de căutare şi identificare, au fost depistate sau a fost clarificată situaţia a 316 persoane urmărite la nivel naţional. Dintre acestea, 253 aveau emise pe numele lor mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, iar 23 aveau mandate de arestare preventivă”, se arată într-un comunicat al IGPR.

Conform aceleiaşi surse, faţă de 23 de persoane au fost emise mandate europene de arestare şi pentru alte 10 au fost dispuse sentinţe de internare în unităţi medicale de specialitate.

„De asemenea, în luna mai, în urma activităţilor desfăşurate de poliţiştii de investigaţii criminale, au fost depistate 1.197 de persoane dispărute, 742 fiind minor3”, se mai menţionează în comunicat.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu