ILEGALITĂȚI – Medic de familie prins că dădea pacienților adeverințe false de vaccinare

Un medic de familie a fost prins că a oferit unor pacienți adeverințe fictive de vaccinare împotriva coronavirus. Medicul este acuzat de săvârșirea infracțiunilor concurente de fals informatic, în formă continuată, prev. de art. 325 Cp, cu aplic. art. 35 al. 1 Cp (4 acte materiale) și complicitate la fals informatic, în formă continuată, prev. de art. 48 al. 1 Cp rap. la art. 325 Cp, cu aplic. art. 35 al. 1 Cp (2 acte materiale), totul cu aplic. art. 38 al. 1 Cp. Mediul cu pricina a fost arestat pentru 30 de zile.

Prin actul de inculpare s-a reținut faptul că în perioada iunie – octombrie 2021, „inculpatul, în calitate de medic de familie pe raza unei localități din jud. Mehedinți, a eliberat la patru persoane adeverințe de vaccinare, implementând în sistemul informatic, respectiv în platforma electronică de vaccinare, fără drept și contrar realității, că acestora din urmă le-a fost administrat serul Johnson&Johnson, în scopul producerii de consecințe juridice”.

„Inculpatul – medic de familie a pus la dispoziția a două dintre persoane, adeverințele prin care se atesta în mod nereal că acestea au fost vaccinate împotriva virusului SARS-COV 2 cu serul Johnson&Johnson, cu scopul de a le ajuta să-și genereze certificatului digital European COVID, dintr-un sistem informatic, respectiv platforma ROVACCINARE, în vederea producerii unor consecințe juridice (libera circulație, accesul în societăți comerciale, altele decât cele alimentare, sustragerea obligării instituirii carantinei sau izolării, la momentul revenirii în țară din zonele de risc epidemiologic, etc). Ulterior cele două persoane au generat certificatului digital European COVID folosindu-se de adeverințele de vaccinare nereale, puse la dispoziție de inculpat”, precizează autoritățile.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu