IMOBILIARE – Cu cat se mai vinde un apartament sau o casă în Baia Mare sau în jurul orașului

 

De cand cu pandemia lumea și-a dorit să se mute la casă. Aveai o casă, nu erai închis între patru pereți, ca într-un apartament de la bloc. Doar că acum lucrurile se schimbă. Și asta datorită facturilor care se anunță la curent și la gaz. A ține o casă acum se dovedește o adevarată provocare pentru foarte mulți băimăreni. Și nu numai.

„M-am gandit că o să încălzesc doar o cameră sau două. Că nu pot întreține toată casa dintr-o pensie de 2500 de lei. Nu am cum, cand factura de gaz e 1000 de lei. Asta este. Ne-om descurca cumva. Om lua o pătură în plus pe noi, o haină, cat să trecem iarna”, ne spune o băimăreancă.

Dacă ne uităm pe site-urile de vanzări imobiliare, vedem că prețurile se mențin destul de sus. O casă la cheie de 150 mp în Sighet se vinde la 250.000 euro, cum la fel o garsonieră de 29 mp se vinde, tot în Sighet, cu 14.000 euro.
În Baia Mare avem apartament cu patru camere decomandate, 78 mp, garaj în curte, cu 77.500 euro. Dar tot în Baia Mare avem un apartament cu trei camere scos la vanzare la prețul de 115.000 euro, mobilat, ultrautilat, prețul fiind negociabil. Poate cel mai ieftin lucru pe care îl poți găsi este o casă de stejar și grajd de stejar, la prețul de 13.000 de euro în localitatea Oncești, potrivit celor de la olx.ro.

În rest, o casă fără minim 100.000 euro nu găsești în Baia Mare sau în împrejurimi. E adevărat că mulți cer prețuri exagerate pe proprietățile care le scot la vanzare, dar pană la urmă cel care plătește pierde sau nu.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu