Romania a importat, in primele noua luni din 2016, o cantitate de gaze naturale utilizabile de 381.900 tone echivalent petrol (tep), cu 465,8% (314.400 tep) mai mare fata de cea importata in perioada similara din 2015, conform datelor centralizate de Institutul National de Statistica, informeaza AGERPRES.
Productia interna de gaze naturale a totalizat, in perioada ianuarie-septembrie 2016, 5,52 milioane tep, fiind cu 859.700 tep (11%) sub cea din primele noua luni ale anului trecut.
Conform proiectului Strategiei Energetice a Romaniei, publicat pe site-ul ministerului de resort, productia anuala de gaze naturale este de asteptat sa scada usor, pana la o medie de 9-10 miliarde mc pentru perioada 2016-2030.
Documentul mentioneaza ca productia de gaze naturale va scadea, dupa ce atinge un nou varf de 132 TWh in 2025, ca urmare a productiei din Marea Neagra, la 96 TWh in 2030 si la 65 TWh in 2050. Scenariile de pret mic prevad o scadere catre zero a productiei de gaze incepand cu 2045.