ÎN 2021 – Schimbările care au dat peste cap viața pensionarilor

Anul 2021 a adus mai multe modificări în tot ceea ce înseamnă pensii. În cea mai recentță ședință a Colegiului Prefectural s-a discutat despre noutățile legislative din acest an care îi afectează pe pensionarii maramureșeni. Astfel, prin Ordinul nr.487 din 31 mai 2021 al ministrului muncii şi protecţiei sociale privind efectuarea operaţiunilor de evaluare a pensiilor  din sistemul public stabilite până la data de 1 septembrie 2023, în baza art.157 alin.(2) din Legea nr.127/2019, a fost aprobată procedura de evaluare a pensiilor din sistemul public cuvenite sau aflate în plată sau care urmează a fi stabilite până la data de 1 septembrie 2023.

„Procedura de evaluare constă în identificarea stagiilor de cotizare contributive, a stagiilor de cotizare asimilate şi stagiilor de cotizare necontributive valorificate la stabilirea/recalcularea drepturilor de pensie cuvenite sau aflate în plată la data de 31 august 2023 şi crearea unei baze de date care cuprinde veniturile lunare, brute sau nete, după caz, realizate an-terior datei de 1 aprilie 2001 care, conform dispoziţiilor legale în vigoare la data stabilirii/recalculării drepturilor de pensie, nu au fost valorificate/nu se valorifică la calculul drepturilor de pensie cuvenite sau aflate în plată.

Prin Legea nr.154/2021, intrată în vigoare la data de 10 iunie 2021, a fost modificată şi completată O.G. nr.105/1999, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, republicată. Prin această lege s-a extins sfera beneficiarilor O.G. nr.105/1999, în sensul acordării unor drepturi şi copiilor persoanelor are au fost persecutate din motive etnice, drepturile stabilite urmând a fi acordate începând cu data de 01.01.2022. Până în prezent au fost depuse 602 cereri de acordare a drepturilor prevăzute de acest act normative”, a precizat jurist Lucica Pop, directorul Casei de Pensii Maramureș.

De asemenea, prin Legea nr.168/2021 a fost aprobată cu modificări O.U.G. nr.163/2020, în sensul că, „prin derogare de la dispoziţiile Legii nr.263/2010, până la data de 1 septembrie 2023, persoanele care nu au calitatea de pensionari pot încheia un contract de asigurare socială în vederea obţinerii pensiei pentru limită de vârstă şi pot efectua plata contribuţiei de asigurări sociale pentru pe-rioade (cuprinse între data împlinirii vârstei de 18 ani şi data împlinirii vârstei standard de pensionare) de cel mult 6 ani anteriori lunii încheierii contractului de asigurare, în care persoana nu a realizat stagiu de cotizare sau stagiu asimilat stagiului de cotizare în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia”.

„Acest act normativ oferă posibilitatea persoanelor care nu realizat stagiul minim de cotizare în sistemul public de pensii de a-şi completa stagiul de cotizare doar în vederea îndeplinirii condiţiilor de pensionare pentru limită de vârstă”, a mai menționat Lucica Pop.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu