ÎN 2022 – Maramureșul își duce gunoaiele la Oradea și Miercurea Ciuc

Marea problemă a anului 2022 pentru județul Maramureș va fi, fără doar și poate, gunoiul. În condițiile în care în acest an avem slabe șanse să vedem pornit depozitul ecologic de la Fărcașa, depozit despre care cei de la Consiliul Județean nu mai suflă o vorbă în ultimele luni, Maramureșul își plimbă gunoaiele prin țară, autoritățile milogindu-se la unii și la alții ca să le primească gunoiul produs de fiecare din noi. Oradea a transmis clar că ne primește gunoiul doar primele 3 luni ale acestui an, după care Dumnezeu cu mila.

„Noi până acum am dus gunoiul la Sânpaul, la 250 de kilometri. Pentru că contractul lor s-a terminat pe 31 decembrie 2021 ei ne-au dat o notificare pe data de 28 decembrie 2021, să nu mai ducem pentru că au probleme cu gestionarea levigatului și deja din 29 decembrie noi nu mai avem unde duce gunoiul și îl adunăm la noi pe platformă. Din data de 3 ianuarie noi am obținut intrare la groapa ecologică de la Oradea și pentru cealaltă parte a județului s-a obținut intrare la Miercurea Ciuc, la 300 km. Oradea e mai aproape, dar aici avem un preț mult mai mare, o taxă pentru cei din afara județului.

Nu știu ce se întâmplă cu Târgu Lăpușul, că ei trebuiau să aibă un operator desemnat pe SMID la colectare și nu s-a prezentat nimeni. Singurii din cele patru zone care am început ambele contracte pe SMID suntem noi, Drusal. Suntem în al treilea an pe SMID, noua formă de contract și, cu toate că licitația s-a făcut în același timp, Sighetul nu și-a făcut contractul pe SMID, la fel nici Borșa. Problema e că acolo se lucrează cu alt tip de tarife. Depozitul ecologic de la Fărcașa sigur nu va porni în acest an pentru că nu se merge în direcția care trebuie. Ce știm acum clar este că vom putea duce până în 31 martie gunoiul la Oradea. De acolo ni s-a spus clar că nici să nu ne gândim că o să ni se mai aprobe prelungire după 31 martie. Am făcut cereri către Sălaj, Cluj, Arad, Bihor sau Satu Mare, iar în afară de județul Bihor ni s-a spus că sistemul de depozitare din fiecare județ a fost dimensionat pentru cantitățile produse în județul respectiv. Pe termen lung nu se poate prelua gunoiul din alte județe. Oradea au fost singurii care ne-au acceptat pentru că noi plătim acolo 21 de euro/tonă către operatorul de depozitare, iar primăria, numai pentru că ne aprobă, își mai iau 30 de euro pe tonă numai ca să ne dea aprobarea. Face și operatorul bani, dar și primăria Oradea. Mai plătim și acea taxă de mediu”, a declarat Mihai Apan, directorul societății Drusal, pentru ziarmm.ro.

În Baia Mare fotografiile făcute în această dimineață, prima zi a anului 2022, nu mai au nevoie de niciun comentariu. Deja gunoaiele dau în stradă, păsările se hrănesc din mizerii, apar șobolanii și marele noroc al băimărenilor este că nu suntem în plină vară, că altfel tot orașul emana un miros pestilențial de la atâta gunoi depozitat în stradă.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu