În Baia Mare a avut loc deschiderea festivă a Concursului Național “Cultură și Civilizație în România”, faza națională (FOTO)

Deschiderea festivă a Concursului Național “Cultură și Civilizație în România”, faza națională, a avut loc astăzi în Baia Mare.

Competiția se desfășoară în perioada 25-28 mai 2023, este structurată pe trei secțiuni și cuprinde două probe: o probă teoretică – fiecare echipaj pregăteşte un portofoliu care cuprinde prezentarea scrisă din perspectivă teoretică a temei alese: analiza istorică, lingvistică, etnografică, sociologică, religioasă, cu evidenţierea aspectelor de interculturalitate; o probă practică – ilustrarea temei alese prin mijloace grafice, audio-vizuale sau prin obiecte.

26 de județe participă la concurs, iar probele se vor desfășura la Colegiul de Arte Baia Mare.

“Fiecare dintre noi este dator să contribuie la durabilitatea culturii și la protejarea moștenirii încastrate în valorile și credințele naționale, precum și în reprezentările culturale. Din acest punct de vedere, Concursul Național „Cultură și Civilizație în România” constituie un bun prilej de exersare a acestei datorii sacre.

Nu trăim doar între granițe terestre, ci împărtășim aceeași limbă, credință, cultură, iar promovând și conservând cultura și civilizația românească, nu facem altceva decât să protejăm valoarea inestimabilă pe care acestea o aduc moștenirii culturale a umanității”, a transmis vicepreședintele Doru Lazăr astăzi, în cadrul evenimentului de deschidere a concursului.

La eveniment au participat Doru Lazăr, vicepreședinte Consiliul Județean Maramureș, Rudolf Stauder, prefectul județului Maramureș, Mihai Pop, inspector general ISJ Maramureș, Ioan Muntean, inspector general adjunct ISJ Maramureș.

ZiarMM

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu