In comuna Farcasa se va construi un bazin de inot acoperit

PNL

Printr-o investitie de aproape 1,3 milioane de euro, Compania Nationala de Investitii (CNI) va demara in acest an constructia unui bazin de inot acoperit, in comuna Farcasa, se arata intr-o postare pe pagina de Facebook Comuna Farcasa Maramures.

Bazinul va fi amplasat pe strada Sportului, langa sala de sport din Farcasa, si va intregi complexul sportiv din apropierea scolii. Valoarea totala a proiectului este de 6.265.984 lei + TVA (aproximativ 1,3 milioane euro) fiind finantat cu fonduri de la la Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice prin Compania Nationala de Investitii (CNI) .

Primarul comunei Farcasa, Ioan Stegeran, a facut eforturi deosebite pana s-a reusit implementarea proiectului.
Ioan Stegeran.

„Demersurile pentru construirea unui bazin de inot in comuna noastra au fost incepute inca din 2009. Atunci am facut achizitia terenului, in suprafata de aprox. 3600 metri patrati, urmata de o solicitare la Ministerul dezvoltarii. Un prim raspuns a fost: Nu se sproba constructia de bazine in localitati rurale. Sigur, un asemenea raspuns direct si transant, te face uneori sa abandonezi idea.

Insa noi, gandindu-ne in primul rand la ce insemna o asemenea investitie pentru dezvoltarea armonioasa a copiilor si pentru confortul locuitorilor, am mers mai departe, am prezentat memorii argumentate si note de fundamentare impreuna cu mai multe comune si, in cele din urma, in urma unor discutii interministeriale, factorii decidenti din guvern, au hotarat ca asemenea proiecte, in comunele mai dezvoltate din tara, sa primeasca unda verde la finantare. Si, spre bucuria noastra, Farcasa este prima comuna din tara in care se va construi un bazin didactic de inot. (…)

Dupa ce am trimis toate documentatiile si avizele necesare, CNI a publicat pe SEAP data pana in care bazinul de inot de la Farcasa a intrat in licitatie publica pentru desemnarea constructorului. Data limita de depunerea documentelor licitatiei este 22 februarie, dupa care va fi desemnat executantul.

Am gandit acest bazin pentru ca sa nu mai fim nevoiti sa ducem copiii de la scoala sa invete inotul in Baia Mare si ca un mijloc de agrement pentru toti locuitorii comunei. Bazinul acoperit de inot va avea lungimea de 25 m si latimea de 12,5 m, fiind compus din cinci culoare, adancimea apei fiind variabila, de la 1,20 m pana la 1,80 m in zona de block starturi, si este prevazut cu suprafete de incalzire si plaja, cele mai largi fiind in zona de start.

Bazinul va avea facilitati complete: vestiare, grupuri sanitare, dusuri, sauna, statie de tratare si pompare apa, centrala termica, statie filtrare apa, punct de prim ajutor, oficii si o parcare. Din fonduri de la bugetul local intentionam ca, dupa finalizarea constructiei bazinului, sa mai construim inca unul in aer liber si care sa fie folosit in perioada de vara”, a spus primarul Ioan Stegeran, se mai arata pe pagina comunei.

Vlad HERMAN

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 1