ÎN CONSTRUCȚII – Numărul accidentelor de muncă din domeniu pun în alertă autoritățile județene

Având în vedere numărul de accidente de muncă înregistrat în domeniul construcțiilor, precum și gravitatea acestora, Inspecția Muncii consideră că se impune continuarea acțiunilor de verificare și monitorizare a modului în care se respectă prevederile legale în domeniul securității și sănătății în muncă, precum și asupra modului în care angajatorii realizează măsurile de securitate și sănătate dispuse de inspectorii de muncă, în șantierele temporare și mobile. O spun cei de la Inspectoratul de Muncă Maramureș, care sublimiză că azi, 21 martie, a avut loc o întâlnire, între reprezentanții instituției și partenerii sociali care desfășoară activitate în acest domeniu, respectiv angajatori și servicii externe de securitate și sănătate în muncă.

Potrivit ITM Maramureș, din Buletinul statistic al anului 2020 , domeniul construcții cădiri ( cod caen 41) ocupă poziția a doua cu 321 accidentați reprezentând 7,3% din totalul accidentaţilor din economia naţională, iar domeniul lucrări speciale de construcții ( cod caen 43) ocupă locul nouă cu un număr de  119 de accidentaţi, reprezentând 2,7% din totalul accidentaţilor din economia naţională.

„În ceea ce privește numărul de accidentați mortal în domeniul construcții clădiri au fost 24, reprezentând 16,8% din totalul accidentaţilor mortal din economia naţională  iar în domeniul lucrări speciale de construcții – au fost 7 accidentaţi mortal, reprezentând 4,9% din totalul accidentaţilor mortal din economia naţională. Urmare a analizării rezultatelor campaniei realizate în anul 2021 s-a decis continuarea campaniei naționale privind modul de respectare a cerințelor minime de securitate și sănătate la nivel naţional în domeniul construcţiilor și în anul 2022.

Din obiectivele acestei campanii amintim creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi a lucrătorilor din domeniul construcţiilor în ceea ce priveşte obligativitatea respectării prevederilor legale referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă, cu precădere în prevenirea riscului de cădere de la înălțime, al surpării malurilor la lucrările de excavații, încurajarea unei abordări participative, prin implicarea principalilor actori din domeniul construcțiilor, în acțiunea de diminuare a consecinţelor sociale şi economice negative care derivă din nerespectarea prevederilor legale, aplicabile în domeniul construcţiilor, îndrumarea angajatorilor pentru crearea condițiilor care pot stimula lucrătorii, reprezentanții acestora, precum și sindicatele din domeniul construcțiilor, pentru o participare cât mai activă la procesul de implementare a legislației specifice domeniului construcții, la promovarea programelor proprii ale angajatorilor pentru creșterea nivelului de securitate sau promovarea bunelor practici în acest domeniu de activitate economică”, arată ITM Maramureș.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu