ÎN CRĂCIUNEȘTI – Colete cu țigări într-o mașină abandonată

Nicio zi fără contrabandă în Maramureș. De data aceasta polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au observat în fața unui imobil nelocuit din Crăciunești, la aproximativ 200 de metri față de linia de frontieră, două persoane care încărcau într-un autoturism mai multe colete voluminoase.

„Persoanele au fost somate verbal să se oprească, însă acestea nu s-au supus, au abandonat atât coletele, cât și autoturismul și au fugit. În cel mai scurt timp, au fost anunțate autoritățile ucrainene despre caz, în vederea cercetării în comun a evenimentului de frontieră, concomitent cu dispunerea unor măsuri de supraveghere și verificare a zonei.

În continuarea cercetărilor, în baza unui mandat de percheziție emis de către judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sighetu Marmației, polițiștii de frontieră au efectuat o percheziție domiciliară la imobilul în cauză,  în urma căreia au mai fost descoperite alte două colete cu țigări”, a declarat Iulia Stan, purtătorul de cuvânt al ITPF Sighetu Marmației. Cele șase colete cu țigări conțineau 4.498 pachete cu țigări de proveniență Duty-Free, în valoare de 52.600 lei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, precum și în vederea depistării tuturor persoanelor implicate şi a documentării întregii activități infracționale.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu