În localitatea Bogdan Vodă va fi realizată o piață tradițională

În ședința de ieri, aleșii județeni au acordat vot favorabil hotărârii prin care Consiliul Județean Maramureș și Primăria Bogdan Vodă au încheiat un Acord de parteneriat în vederea realizării proiectului ”Piață tradițională în localitatea Bogdan Vodă”.

Deoarece cererea și oferta de produse tradiționale sunt într-o continuă creștere, atât la nivel național, cât și la nivel local, executivul Consiliului Județean Maramureș vine în sprijinul micilor producători locali pentru vânzarea directă a produselor obținute în fermele și în gospodăriile proprii, prin realizarea de piețe tradiționale în mai multe localități și orașe din județ, transmite CJ.

Realizarea de piețe tradiționale în județul Maramureș va conduce la sprijinirea producătorilor locali, la promovarea produselor alimentare tradiționale autentice locale, precum și la susținerea organizării de evenimente prin care tradițiile specifice Maramureșului să fie promovate.

Ionel Bogdan, președinte Consiliul Județean Maramureș, a vorbit despre importanța promovării produselor tradiționale, precum și despre sprijinirea producătorilor locali: ”În Maramureș avem producători locali, oameni harnici și gospodari care obțin în fermele și gospodăriile proprii produse de calitate, naturale și cu un gust aparte, oameni pe care trebuie să-i sprijinim pentru a-și putea comercializa marfa obținută. De asemenea, prin realizarea de piețe tradiționale, venim și în sprijinul oamenilor care vor să achiziționeze astfel de produse, creând un spațiu special în care au siguranța că găsesc produsele pe care le caută.

Așa cum am spus încă de la începutul mandatului de președinte al Consiliului Județean Maramureș, îmi doresc să realizăm piețe tradiționale în diferite zone ale județului și astfel să sprijinim micii producători locali cu vânzarea directă a produselor obținute în fermele și gospodăriile proprii, să promovăm produsele alimentare tradiționale autentice, dar și organizarea de evenimente cu specific tradițional.”

ZiarMM

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu