„În lumea celor fără cer” – Condiții de muncă

Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1

 Foto: Încărcarea găurilor de mină cu exploziv

Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” din Baia Mare continuă periplul prin fascinanta lume a mineritului. Vom apela la experiența de muncă și viață ale unor lucrători din subteran pentru a reliefa în ce condiții își câștigau ei pâinea zilnică și care erau pericolele unei meserii.

Din imaginea strict materială a acestei categorii profesionale, publicul larg a rămas cu imaginea câștigurilor bune și a ieșirii la pensie la 52 de ani. Se pune întrebarea legitimă dacă avantajele pecuniare sunt justificate; frica atavică a omului de întuneric alături de tendințele claustrofobe ce afectează (conform unor studii) 10% din populație, iată doar două argumente pentru care mediul subteran nu este nici pe departe prietenos cu omul. Dacă adăugăm la acestea condițiile de microclimat ca: praful, apa acidă, căldura sau frigul putem afirma că mina este un mediu mai mult decât solicitant pentru oricine. Nu degeaba unele din cele mai grele mine din zonă, Baia Sprie, Cavnic sau Nistru au fost centre de muncă forțată în perioada stalinistă a statului român. Mult trâmbițata „reeducare prin muncă” era, de fapt, un mecanism cinic de exterminare a deținuților politici prin muncă grea, epuizantă, în condiții infernale.

Dar mai bine dăm cuvântul invitaților noștri. Iată, așadar, răspunsurile lor  la întrebarea: „Care erau condițiile de mincă din subteran?”

D.G. Grele…căldură, căldură. Erau uneori condiții că nu încăpeai cu lopata, trăgeai cu sapa în troc și din troc în vagon. Mai ales la înaintare, nu aveai mașină de încărcat. Pe urmă au mai venit dar nu în toate locurile. De exemplu, galeria care am mânat-o din Dealul Crucii de am ieșit la Valea Roșie, aia am mânat-o numai din sapă și troc. Am urcat pe două axe de vagonet o ladă de lemn, și cu aia căram la rostogol. De multe ori am pus scânduri în loc de șină, pe ele împingeam. Am mânat-o din interior spre afară, să ieșim cu galeria afară. Și pe urmă, de afară, după ce-am terminat, am început betonarea către înăuntru. Acolo a fost foarte greu, foarte greu…

P.S. Țin minte că cele mai groaznice locuri de muncă erau la adâncire puț. Aaa…nu-ți mai zic de ținuta minerilor care lucrau. Bineînțeles că erau în chiloți și ce chiloți, rupți și putrezi, ca și cârpele alea de prin Amazonia, ceva de genul asta. Deci, lucrau în chiloți și cizme, atât și cască în cap, altceva n-aveau pe ei, datorită căldurii. În plus de sus venea apa de infiltrație. Cădea apa pe ei; apa de mină care nu-i plăcută, e acidă. Îi schimba o dată la trei luni, datorită apei alea grizutoase cum îi ziceau ei. Făceau eczeme, niște eczeme, niște boli de piele de alea pe care nu le-ai văzut nici într-un tratat de dermatologie.

D.D. Condițiile de muncă, ca și în orice mină, grele au fost, praf, mizerie. În general, condițiile de muncă nu s-au prea îmbunătățit, cum se zice, că de mecanizat, cel puțin la noi în sector, nu prea s-a mecanizat. În rest, muncă fizică și căldură. Lucram numai cu casca în cap, chiloți și cizmele în picioare, altfel nu rezistai, așa de cald era, foarte cald. A fost căldura așa de mare, că pe când a fost minerul jos a mers și frontul sus (s-a autodeclanșat explozibilul n.n.), așa temperatură a fost în găuri. În alte locuri în schimb, ne era frig; îti îngheța mâna  (pe perforator n.n), iarna îngheța apa pe furtun, nu venea apa, îngheța apa pe furtun. Nu puteai perfora, îți îngheța mâna. Nu puteai da o gaură că trebuia să faci pauză ca să te încălzești cumva.

B.I. Acuma ce să zic, în partea Filonului Nou, de la Orizontul 10 până pe la 12, erau niște călduri…Atuncea într-adevăr era zonă în retragere unde am lucrat noi, și era numai aerajul forțat sub aerajul general al minei. Am lucrat numai în chiloți și cizme. Goleam (cizmele) de transpirație și de trei-patru ori pe schimb.

B.L. La călduri mari am lucrat pe Băița Veche; perforam un front de suitor în 3 zile. Urcam, dădeam o gaură, apoi repede jos în galerie, că acolo era un curent puternic și nu era așa cald. Dar în momentul când ai urcat prima scară în suitor, te lovea Sahara, poate era mai cald ca și în Sahara. Aerul era aproape irespirabil, cu tot cu aerajul și aspirant și refulant..

S.E. Da….păi tata îmi povestea că în anii 50 iarna, el nu vedea ziua. Deci intra la ora 5 și jumătate în subteran și ieșea afară la ora 16 sau 17. 10 ore era munca efectivă, plus drumul dus-întors prin mină una – două ore. Cât despre căldură, recordul, din câte știu, a fost în zona minei vechi Borzaș 110 grade temperatură măsurată în fundul găurii.

M.D.  Tot mă întrebau unii „Cât e de adâncă mina, că nu știu, da cum îi acolo?”. Păi zic: uite, la orizontul cinşpe este cota Mării Negre, de aicea dedu tu cam unde lucrăm. ”Așa adânc?” zice câte unul, „Da, mă, așa afund. Și acolo se poate lucra”. Erau locuri de muncă unde era foarte cald, foarte cald, 40, 50 de grade. Acolo, mai lăsam câteodată aşa furtunul de aer să ne mai răcorească aşa un pic, aşa în micile pauze care le mai făceam. Am prins perioada când apa potabilă se introducea cu butoiul de lemn iar oamenii aveau ciuberiş, le zicea ciuberiş. Erau făcute special, le aducea mina la magazie. Fiecare loc de muncă avea câte un ciuberiş de ăla.

E.O. Pe Valea Neagră era un puț pe care curgea apa infernal. Mergeam, eram toți îmbrăcați cu haine de protecție, dar ni se stingea lampa imediat ce intram acolo (lampa de carbid n.n.). Nu știam ce să fac: mergeam mai mult pe bâjbâite, pe scări, nu știu, 100 de metri avea puțul respectiv.

S.N. Păi cum să vă explic, la mină am ajuns cum am ajuns. Le apreciez munca minerilor care lucrau în abataj și înaintări, jos pălăria față de ei. Mie mi-ar fi fost foarte greu să lucrez acolo. Și ca și mecanic de întreținere îmi era greu, deci de aia nici pe copii mei nu i-am sfătuit să vină la mină. I-am îndemnat să-și urmeze ei ce vor ei, să-și facă școala cum cred ei de cuviință.

Oricine dorește să facă parte din acest proiect cultural este rugat să contacteze Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” din Baia Mare prin intermediul e-mail-ului muzmin@rdsmail.ro

Parteneri:

Proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Transportul minereului la suprafață

Perforarea unui front de lucru

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 3
Reclame home 3

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2