În Maramureș: Clujeancă la volanul unei mașini, deși nu deținea permis de conducere

Polițiștii maramureșeni au identificat în trafic trei bărbați cu vârste cuprinse între 19 și 54 de ani, toți din Maramureș, precum și o femeie de 37 de ani din Cluj-Napoca, care au condus autovehicule în timp ce se aflau sub influența alcoolului sau nu dețineau permis de conducere.

În urma efectuării testării cu aparatul etilotest în cazul unui bărbat care a produs și un accident rutier soldat cu pagube materiale în orașul Tăuții Măgherăuș, rezultatul au fost de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, în cazul unui alt bărbat polițiștii au constatat faptul că nu deține permis de conducere, iar aparatul etilotest a indicat valoarea de 1,21 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care cei doi au fost transportați la unități spitalicești în vederea recoltării de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, transmite IPJ.

Cu privire la cel de-al treilea bărbat și la femeia din Cluj-Napoca, în urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că aceștia nu dețin permise de conducere. Pe numele conducătorilor auto s-au întocmit dosare penale sub aspectul comiterii de infracțiuni rutiere.

ZiarMM

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu