ÎN MARAMUREȘ – Instructorii auto, băgați în ședință luna viitoare

Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Maramureș va organiza luna viitoare întâlniri cu instructorii auto, dar și cu reprezentanții școlilor de șoferi din județ. Asta având în vedere că numărul celor care se prezintă pentru obținerea permisului de conducere este din ce în ce mai mare de la an la an.

„Rămân ca principale priorități pentru anul 2022, îmbunătățirea relațiilor cu cetățenii și bineînțeles satisfacerea solicitărilor acestora cât mai operativ și mai transparent, reducerea timpilor de așteptare îndeosebi la susținerea probei teoretice dar și practice, în vederea obținerii permisului de conducere, mai ales pentru cetățenii din zona Sighet, deschiderea tuturor ghișeelor în ceea ce privește înmatricularea autovehiculelor, astfel în termenul cel mai scurt programările Online să se poată efectua pentru maxim 2-3 zile.

Precizez, că în luna Februarie, vor fi organizate două întâlniri cu instructorii și reprezentanți ai școlilor de șoferi, atât în Baia Mare cât si în zona Sighet, pentru a se perfecta și îmbunătăți activitățile de examinare teoretică și practică a candidaților în vederea obținerii permisului de conducere. Vorbim de activități care trebuiau sa fie efectuate la finele anului 2021. Toate aceste activități se vor desfășura respectându-se toate reglementarile legale emise în contextul pandemiei Covid”, a declarat, pentru ziarmm.ro, Alin Găvrilă, șeful de la Serviciul Permise Auto Maramureș.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu