În Maramureș: Peste 30 de agenți economici verificați cu privire la respectarea măsurilor stabilite în perioada de alertă

Structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne și polițiștii locali au executat în sistem integrat 62 de misiuni, pe raza județului, în ultimele 24 de ore.

Au fost angrenate 75 de efective pentru menținerea ordinii și siguranței publice, pentru verificarea persoanelor aflate în evidențe cu privire la respectarea măsurii de izolare la domiciliu, pentru paza locațiilor de carantinare, pentru verificarea respectării măsurilor de către societățile comerciale și persoanele fizice autorizate. În executarea misiunilor au fost utilizate 18 mijloace de mobilitate.

Au fost verificate peste 1300 de persoane cu privire la respectarea măsurii de izolare la domiciliu. Pe perioada executării misiunilor au fost depistate, identificate și sancționate contravențional trei persoane care nu au respectat măsura de izolare la domiciliu. Acestea au fost introduse în carantină instituționalizată, cu plata cheltuielilor aferente.

De asemenea, au fost verificați peste 30 de agenți economici cu privire la respectarea măsurilor stabilite în perioada de alertă. S-a continuat activitatea de verificare a respectării măsurilor de protecție individuală în mijloacele de transport public de persoane. Pentru nerespectarea prevederilor legislației în vigoare au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 6000 lei.

Prin punctele de trecere a frontierei de stat au sosit ieri în țară 27 de maramureșeni care au intrat în autoizolare la domiciliu.

”Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Maramureș solicită cetățenilor să respecte normele stabilite de autorități în perioada stării de alertă, distanța de socializare și măsurile de igienă stabilite de către specialiști. Este important ca fiecare dintre noi să avem un comportament responsabil, să conștientizăm că acțiunile noastre îi pot afecta pe ceilalți și să respectăm deciziile autorităților pentru limitarea și răspândirea infecțiilor cu noul Coronavirus. Mulțumim tuturor celor care au înțeles că numai împreună vom reuși să depășim această perioadă!”, precizează CJSU Maramureș.

ZiarMM

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 2
Reclame home 2

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 1