În municipiul Sighetu Marmației va fi construită o creșă modernă

Consiliul local al municipiului Sighetu Marmației, întrunit în ședință extraordinară, luni 18 octombrie, a aprobat predarea către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții, a amplasamentului, precum și asigurarea condițiilor în vederea construirii unei creșe de capacitate medie.

”Noua creșă va fi construită în zona Făget, pe un teren cu o suprafață de 4.083 mp aflat în proprietatea publică a municipiului Sighetu Marmației.

Printre cerințele cu privire la terenul necesar a fi pus la dispozitia CNI precum și caracteristicile investiției se menționează ca terenul pus la dispoziție de către administrația locală să fie liber de sarcini, suprafața necesară amplasării obiectivului de investiție să nu fie mai mică de 3.510,18 mp și să fie amplasat în intravilanul localității.

Mărimea grupelor poate varia între minim 5 și maxim 10 copii, creșa fiind gândită să asigure educația antepreșcolară pentru un număr maxim de 70 de copii. Primăria Sighet va avea obligația ca, după predarea amplasamentului şi a obiectivului realizat, să menţină destinaţia acestuia şi să-l întreţină pe o perioadă de minimum 15 ani”, transmite Primăria Sighetu Marmației.

Vlad HERMAN

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu