ÎN SIGHET – Șoferiță din Ucraina, depistată cu un BMW X5 căutat de autoritățile din Cehia

Probleme cu legea pentru o ucraineancă de 27 de ani. Aceasta a fost oprită de polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Sighetu Marmației pe o stradă din Sighet. Oamenii legii desfășurau o acțiune pe linia combaterii traficului internațional cu autovehicule furate. BMW-ul X5 avea aplicate plăcuțe cu numere de înmatriculare specifice Cehiei.

„Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au constatat că autoturismul este căutat de către autoritățile din Cehia, având mențiunea bun căutat pentru confiscare.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire conform Codului Penaliar autovehiculul în valoare de 150.000 lei a fost indisponibilizat la sediul instituţiei, până la finalul verificărilor”, precizează ITPF Sighetu Marmației.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu