ÎN VIITOR – Amenzi duble pentru șoferii care circulă fără rovinietă

drumuri

Autoritățile vor să schimbe cuantumul amenzilor care se vor aplica șoferilor care sunt prinși că circulă fără rovinietă pe drumurile publice. Este vorba despre un proiect de lege care a trecut de Senat și care acum se va afla în atențșia deputaților. Din Expunerea de Motive la acest proiect de lege aflăm că din anul 2010 și pană în prezent cuantumul amenzilor a ramas la același nivel, in timp ce cuantumul tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale
din Romania exprimat în lei a crescut cu aproape 20%.

„Prin prezentul proiect de act normativ se propune modificarea anexei nr. 2 la Ordonanța guvemului nr. 15/2002, anexa prin care se stabilește cuantumul amenzilor contravenționale aplicabile utilizatorilor pentru lipsa rovinietei
valabile. Propunerea de modificare a cadrului legal actual este justificată de faptul că numărul contravențiilor aplicate pentru circulația fară achitarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din Romania (rovinieta) a
crescut foarte mult în ultimii ani (734.143 PVCC aplicate numai în anul 2021 prin intermediul punctelor fixe și mobile de control față de 357.531 aplicate în anul 2015). Cresterea exponențială a numărului de contraventii aplicabile a condus la concluzia că valoarea actuală a amenzilor nu este în măsură să descurajeze fenomenul contravențional, motiv pentru care propunem această modificare. Valoarea amenzilor contraventionale s-a calculat ca fiind de doua ori tariful anual de utilizare a rețelei de drumuri naționale din Romania, pentru amenda minimă și de patru ori tariful anual de utilizare a rețelei de drumuri nationale din Romania, pentru amenda maximă”, se precizează în proiectul de lege amintit.

Așadar, dacă această lege se va aplica amenda pentru lipsa rovinietei în cazul autoturismelor va fi de minim 275 lei, maxim 550 lei, pentru vehiculele de transport marfă cu MTMA mai mare de 3,5 tone minim va fi 950 lei, maxim 1900 lei, pentru vehiculele de marfă cu MTMA mai mare de 7,5 tone amenda minimă va fi de 3100 lei și maxim 6200 lei.
Pentru Vehicule de transport marfa cu MTMA mai mare sau egală cu 12,0 tone, cu maximum 3 axe (inclusiv) – minim 7100 lei, maxim 14.200 lei, Vehicule de transport marfa cu MTMA mai mare sau egală cu 12,0 tone, cu minimum 4 axe (inclusiv) – minim 11.900, maxim 23.800 lei, Vehicule de transport persoane cu mai mult de 9 locuri
pe scaune (inclusiv conducatorul auto) §i maximum 23 de locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) – minimul amenzii va fi de 3100 lei, maxim 6200 lei, respectiv în cazul vehiculelor de transport persoane cu mai mult de 23 de locuri pe scaune vom avea 5500 lei minimul amenzi, 11.000 lei maximul pe care îl poate primi șoferul.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu