Ministrul Lucian Bode a participat zilele trecute la inaugurarea a două sedii de poliție din județul Botoșani. Frumos, dar există și în Maramureș multe sedii de poliție unde sunt necesare ample lucrări de modernizare. Și nu doar cele de poliție rurală, care arată multe dintre ele jalnic. Sedii în care nu s-a băgat un ban de ani de zile. Serviciul Rutier Maramureș are nevoie de sediu nou, la fel Poliția Baia Mare, semnale de alarmă în acest sens fiind trase de ani de zile. Fără succes până acum.
Ce ne spune ministrul, știm deja. Și anume că „problematica investițiilor în sedii, în echipamente și dotări reprezintă o prioritate, programul de investiții la nivel național pentru anul 2021 beneficiind de alocări crescute cu 75% comparativ cu anul trecut. Efortul financiar pentru a rezolva aceste neajunsuri, acumulate în timp, este unul susținut și se întinde pe mai mulți ani”.
„Sunt încrezător că prin utilizarea eficientă a unui mix de finanțare care implică atragerea de fonduri europene nerambursabile, alocări bugetare, precum și fonduri atrase din alte surse, precum și prin creșterea capacității administrative de a implementa proiecte, se va reuși rezolvarea problemei dotărilor materiale la nivelul Poliției Române. De aceea, încurajez toate structurile MAI, nu doar Poliția Română, să acceseze cu încredere aceste surse de finanțare pentru că ele sunt o carte câștigătoare pentru România, pentru creșterea rezilienței și eficienței sistemelor publice, ceea ce va contribui la un grad ridicat de performanță”, ne mai spune Bode.
Vom vedea dacă o parte din acești bani vor ajunge și în Maramureș. Sau sunt doar iarăși niște vorbe aruncate să dea bine și atât.
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest sit va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.