Încă un pacient care fusese internat la ”Matei Balş” în pavilionul afectat de incendiu a decedat

Un alt pacient care fusese internat la Institutul „Matei Balş” în pavilionul afectat de incendiu a murit, anunţă, joi, Ministerul Sănătăţii.

Pacientul fusese transferat, după incendiu, la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Bucureşti.

„Ministerul Sănătăţii a fost informat despre un deces în rândul pacienţilor care s-au aflat în Pavilionul V al Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş” din Bucureşti în timpul incendiului din 29 ianuarie 2021. Este vorba despre un pacient în vârsta de 89 ani, transferat după incendiu la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Bucureşti”, precizează un comunicat al MS transmis AGERPRES.

Pacientul a fost diagnosticat cu o formă severă de SARS CoV-2 şi prezenta multiple afecţiuni asociate, iar ancheta medico-legală va stabili cauzele decesului, arată sursa citată.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu