Incredibilul maraton al unui pinguin din Noua Zeelanda

PNL

In fiecare an in luna decembrie, un pinguin cu sprancene galbene, mari si stufoase, lasa in urma coastele Noii Zeelande pentru un maraton solitar de doua luni in care parcurge pana la 6.800 de kilometri dus-intors, o distanta uimitoare dupa parerea oamenilor de stiinta care au reusit sa monitorizeze in premiera calatoria acestor pasari, relateaza joi AFP, informeaza AGERPRES.

Pinguinii, vedete de desene animate, iubiti in toata lumea, sunt prea putin studiati. O treime dintre specii traiesc in Noua Zeelanda unde fac parte din peisaj, in special in tinuturile salbatice din sud. In ciuda acestui lucru, majoritatea sunt clasificate ca vulnerabile sau amenintate cu disparitia.

Pana in prezent, unul dintre aceste exemplare, pinguinul cu mot din fiorduri (Eudyptes pachyrhynchus), care migreaza in fiecare an in cautarea hranei, era destul de ignorat de cercetatori. Zoologii au presupus ca acesta obisnuieste sa ramana aproape de tarm. Pentru a verifica aceasta ipoteza, ei au montat sisteme de supraveghere Argos la douazeci de exemplare din aceasta specie, pe care le-au monitorizat zilnic in timpul migratiei.

”Initial, am crezut ca a aparut o eroare”, a explicat Thomas Mattern, cercetator la Universitatea Otago din Noua Zeelanda, care conduce Proiectul Tawaki, numele local al pinguinului. “Am fost complet uimit, m-am intrebat: cat de departe merg de fapt?”, a povestit omul de stiinta.

Destinatia pinguinilor a fost identificata la jumatatea drumului spre Antarctica, intr-o zona in care apele calde din nord se intrepatrund cu cele reci din sud.

Ulterior, pinguinii s-au intors in Noua Zeelanda. In timpul calatoriei retur o femela a parcurs 6.801 kilometri in 67 de zile, iar un exemplar mascul a inotat 5.597 de kilometri in 77 de zile.

Date complete au fost prelevate de cercetatori de la doar cinci exemplare deoarece restul de cincisprezece emitatoare s-au desprins probabil in timpul calatoriei.

Aceste noi informatii confirma faptul ca pinguinul mansot din sud este una dintre cele mai extraordinare vertebrate inotatoare de pe planeta. Potrivit lui Thomas Mattern, cercetatorii rusi au studiat hidrodinamica trupului acestuia pentru a-l imita in vederea constructiei de submarine.

Rezultatele acestui studiu au fost publicate miercuri in revista stiintifica PLOS One.

Cercetatorii au facut eforturi pentru a finanta acest proiect. Fiecare emitator costa intre 1.500 si 2.000 de dolari americani, dupa cum a explicat Thomas Mattern.

De ce este importanta migratia acestor pinguini? ”Ei petrec pana la 80% din timp in ocean si nu avem nicio idee despre ce fac”, a continuat specialistul care a adaugat: ”nici nu stim sigur ce mananca”.

Totusi, sunt amenintati cu disparitia. “Daca vrem sa actionam, trebuie sa intelegem ce ii face sa fie vulnerabili”, a subliniat Mattern.

Incalzirea oceanelor, turismul si pescuitul afecteaza, probabil, viata pinguinilor, insa este importanta aprofundarea studiilor stiintifice.

”Pinguinii mansot sunt in pericol in intreaga lume”, a confirmat Dee Boersma de la Universitatea Washington, specialista in studiul pinguinilor din America de Sud. ”Ei concureaza cu pescuitul uman”, a adaugat pentru AFP cercetatoarea care nu a fost implicata in acest studiu.

”Au existat milioane de pinguini africani; acum ar putea sa fi ramas 30.000. Nu mai au nimic de mancat deoarece oamenii le prind aproape toate sardinele”, a spus ea.

Destinatia pinguinului Tawaki ramane un mister. De ce se aventureaza atat de departe, mai ales in conditiile in care in largul coastelor Noii Zeelande este hrana din abundenta?

Oamenii de stiinta presupun ca acest obicei este un instinct mostenit de la stramosii lor, care au trait mai departe spre sud inainte de a popula Noua Zeelanda.

Pentru a obtine informatii in plus vor fi necesare mai multe studii. Daca este posibil, cu finantare internationala, a lansat un apel Thomas Mattern. ”Pinguinii nu apartin Noii Zeelande sau Australiei ci intregii umanitati, care este responsabila”, a subliniat cercetatorul.

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 1