Indemnizatia pentru persoanele cu handicap ar putea fi majorata cu 15,98%

Reclame home general
Reclame home general
Reclame home general
Reclame home general
Reclame home general
Reclame home general

Persoanele cu handicap ar putea primi o majorare de 15,98%, incepand din 2015, a indemnizatiei lunare si a bugetului personal complementar, masura fiind inclusa intr-un proiect de Hotarare de Guvern pus in dezbatere publica, informeaza Agerpres.

Ministerul Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice (MMFPSPV) a lansat in dezbatere publica un proiect de Hotarare de Guvern privind actualizarea cuantumului prestatiilor sociale prevazute la articolul 58, alineatul 4 din Legea 448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicata.

Potrivit documentului, se prevede actualizarea cuantumului indemnizatiei lunare si al bugetului personal complementar lunar, aceste beneficii fiind raportate la indicatorul social de referinta (ISR).

Cresterea nivelului acestor prestatii sociale va fi cu 15,98%, incepand din ianuarie 2015. In consecinta, indemnizatia lunara ar urma sa creasca de la 202 de lei la 234 de lei pentru persoanele cu handicap grav (respectiv 0,468 ISR), indiferent de venituri, si de la 166 de lei la 192 de lei pentru persoanele cu handicap accentuat (respectiv 0,384 ISR).

Bugetul personal complementar lunar ar urma sa fie majorat, de la 1 ianuarie 2015, de la 91 de lei la 105 lei pentru persoanele cu handicap grav (0,210 ISR), de la 68 de lei la 78 de lei pentru persoanele cu handicap accentuat (0,156 ISR) si de la 33,5 lei la 38 de lei pentru persoanele cu handicap mediu (0,076 ISR).

‘Aceasta actualizare reflecta indicele de crestere a preturilor de consum pentru perioada ianuarie 2009 — decembrie 2012’, se arata in nota de fundamentare care insoteste documentul.

Fondurile necesare pentru plata acestor prestatii sociale vor fi asigurate din bugetele proprii ale judetelor, respectiv cele ale sectoarelor municipiului Bucuresti, din transferuri de la bugetul de stat catre bugetele locale, prevazute cu aceasta destinatie in bugetul Ministerul Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice.

Conform notei de fundamentare a proiectului, media pe cinci ani a impactului financiar asupra bugetului general consolidat este de 297,882 milioane de lei. Proiectul de act normativ se va afla in dezbatere publica pana pe 8 decembrie 2014.

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 3
Reclame home 3

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *