Indonezia: In afara de crocodili, vor fi adusi si pesti pirania si tigri pentru a pazi o inchisoare

Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1


tigru greciaSeful agentiei indoneziene de combatere a drogurilor (BNN), ridiculizat dupa ce a propus construirea unei inchisori pentru traficanti de droguri pe o insula pazita de crocodili, a spus ca vrea sa adauge pesti pirania si tigri, transmite vineri AFP, citata de Agerpres.

Explicandu-si ideea de a face paznici din crocodili, ce pare iesita dintr-un film cu James Bond, seful BNN, Budi Waseso, a declarat ca aceste reptile, contrar oamenilor, nu cedeaza in fata tentativelor de coruptie din partea traficantilor care incearca sa evadeze. El a adaugat chiar ca va merge personal pe mai multe insule ale arhipelagului indonezian in cautarea celor mai feroci crocodili pentru a pazi inchisoarea.

Prea putin impresionat de reactiile batjocoritoare de pe retelele de socializare, inclusiv de cea a unui ministru care a considerat ideea sa o gluma, Waseso a mers mai departe spunand ca reptilele ar putea fi ajutate in misiunea lor de tigri si pesti pirania, cunoscuti pentru voracitatea lor.

„Se poate recurge si la pirania si, tinand seama ca personalul inchisorii nu va fi probabil destul de numeros, putem utiliza si tigri”, a afirmat Waseso, citat de presa locala.

Un purtator de cuvant al agentiei antidrog, Slamet Pribadi, a confirmat vineri propunerea lui Waseso, raspunzand celor care se indoiesc de proiectul acestuia: „Initiativa este serioasa, nu este gluma. Traficul de droguri este o crima extraordinara, de aceea si lupta impotriva lui trebuie sa fie extraordinara”, a declarat el pentru AFP.

Zeci de condamnati la pedeapsa capitala pentru trafic de droguri in Indonezia asteapta executia in culoarul mortii.

In pofida unor legi dure impotriva traficantilor de stupefiante, printre cele mai severe din lume, drogurile circula pe scara larga in inchisori, coruptia fiind semnalata in randul detinutilor, al paznicilor si politistilor, aminteste AFP.

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 3
Reclame home 3

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2