INEDIT – Arborii unicat și ocrotiți ai Băii Mari

Poate nu știți sau poate ați trecut pe lângă ei de atâtea ori și nu ați remarcat nimic deosebit la ei. Dar în jurul nostru sunt arbori ocrotiți de lege și care au o vechime de câteva sute de ani. Marea majoritate a arborilor seculari ocrotiți din municipiu au o vârstă cuprinsă între 200 și 300 de ani.

Conform datelor oficiale primite de la Agenția pentru Protecția Mediului Maramureș, pentru ziarmm.ro, arbori seculari ocrotiți avem pe strada 1 mai (Tisă, vârsta 200-300 de ani), două exemplare de stejar la Casa Pictorilor (vârsta 350-400 de ani), un Pin negru, Tei alb argintiu, Sorb, Roșcov Sălbatic-grup, Duglas verde, Brad alb, Chiparos de California – toți sunt în Parcul Municipal. În Piața Cetății avem Platan American, Castan Porcesc, un frasin de 200 de ani avem la Casa Pictorilor din Baia Mare.
Și mai interesant este că avem în municipiu și arbori ocrotiți. Un frumos exemplar de Tisa avem la Magazinul Central, un platan american la Colegiul de Arte. În Baia Mare avem și specii unicat exotice. Țuga avem în Parcul Municipal, toto aici avem Maclura, un exemplar de Koelreuteria la Banca Națională a României, respectiv un Ginkgo Biloba pe strada 22 Decembrie.
Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu