INEDIT – Comuna din Maramureș unde avem ultima moară cu apă și cu vâltoare de pe Valea Izei

Avem ultima moară cu apă și cu vâltoare de pe Valea Izei, angrenată de forța apei Izei. Unde? Simplu, în Săcel, un obiectiv turistic prea puțin cunoscut și prea puțin pus în valoare, la fel ca multe alte astfel de obiective turistice prea puțin cunoscute de publicul larg. Am ajuns la Moara lui Mecleș într-o zi de septembrie 2021. Am vrut de mult să ajungem aici, dar nu a fost să fie. Înnorat afară, parcă stătea să plouă și am vrut să vedem un altfel de obiectiv turistic. Și am văzut ceva ce foloseau bunicii noștri când erau ei tineri.

Moara lui Mecles datează din anul 1890 și este compusă din două mori, o vâltoare și mașină de prelucrat lâna, toate puse în mișcare doar cu puterea apei râului Iza. Doamna care ne-a întâmpinat era supărată că nu poate onora comenzile avute din cauza apei murdare care le-a dat bătăi de cap toată vara, de când se lucrează la acel pod surpat de pe DN17C între Moisei și Săcel.

Dar un lucru este clar – sunt mulți cei care încă preferă să își spele covoarele la vâltoare. Și știm și de ce – pentru că acel covor este foarte bine spălat, se redă strălucirea culorilor și toate se fac doar cu ajutorul apei.  Nu degeaba bunicii noștri limpezeau hainele în apele râurilor, pentru că erau curate. Dar mai sunt și cei care folosesc mașina de prelucrat lâna, așa cum o făceau și bunicii noștri, chiar dacă numărul celor care mai cresc oi scade de la an la an. Dar lâna este lână, este foarte bună atunci când vine vorba de a te proteja de frig, iar ciorapii de lână sunt extrem de căutați în sezonul rece.

Despre promovarea acestui obiectiv turistic privat? Prea puțin – un singur indicator în zonă și cam atât. 5 lei intrarea și ai liber să vezi altceva. Trist este că așa se face turismul în Maramureș. Și totuși noi sperăm ca turiștii să dea buzna la noi. Nu așa, cu un astfel de turism. Trebuie promovare, trebuie investiții, trebuie multe, dar nu avem ce trebuie pentru a face Maramureșul un județ cu adevărat atrăgător din acest punct de vedere. Prea multe interese locale, prea multe opreliști, orgolii, toți vrem să dezvoltăm Maramureșul pe hârtie, dar în realitate factorii de decizie naționali, locali sau oricare ar fi ei sunt ipocriți. Și nu numai ei.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu